Protest în fața casei ministrului Muncii după declarația scandaloasă despre „bâdle”: Buzu l-a numit un act de intimidare
Reprezentanții Partidului „Democrația Acasă” au organizat un protest în fața locuinței ministrului Muncii, Alexei Buzu, din localitatea Ratuș, după declarațiile acestuia despre „bâdle” care au stârnit un val de critici. La rândul său, oficialul a declarat că acțiunea i-a intimidat familia.

„O rușine națională! Demisia!”, au scandat aceștia la poarta ministrului, transmite unimedia.info.
„S-a întrecut orice limită. Nu s-au mulțumit cu atacuri publice sau insinuări. Au venit direct acasă la mine, când nu-s pe loc pentru a-mi intimida familia. Este un act de lașitate și abuz pe care îl condamn cu vehemență”, a scris pe rețele ministrul Buzu.
Fosta deputată PAS, candidată independentă la parlamentare, Olesea Stamate, a spus că declarația ministrului Alexei Buzu că cei care nu vor vota PAS sunt bâdle demostrează, încă o dată, că partidul de guvernare „și-a trădat propriile valori”.
„Dacă până acum s-a încercat a împărți societatea în „oameni buni” și ceilalți, ministrul Buzu a decis să treacă la alt nivel, împărțind oamenii în votanții PAS și restul… bâdle”, a comentat aceasta.
Și primarul Capitalei, Ion Ceban, a reacționat: „Am fost, pur și simplu, șocat de declarația ministrului Buzu, care a numit oamenii, care nu votează PAS, bâdle. Noi cu dumneavoastră nu suntem bâdle și vom demonstra acest lucru pe 28 septembrie”.
La scurt timp, Buzu a declarat că imaginile sunt „scoase din context” și merge „în continuare cu fruntea sus”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


