Popșoi: Nici 10.000 de buletine de vot trimise în Rusia nu au fost epuizate
Potrivit ministrului de Externe, informația precum că alegătorii din Rusia nu au reușit să îşi exprime dreptul la vot a fost un mit.

„Nici măcar acele 10.000 de buletine de vot transmise nu au fost epuizate, chiar dacă am oferit încă două ore în plus, deci, acest mit despre viitoarea epuizare a buletinelor nu s-a adeverit. Încă odată vreau să îi mulţumesc tuturor cetăţenilor care s-au mobilizat extraordinar", a spus Mihai Popşoi, relatează newtv.md.
De asemenea, ministrul a precizat că la al doilea scrutin, în Rusia vor rămâne aceleași două secţii de votare, aşa cum a fost în primul tur şi cum prevede legislaţia.
Amintim că duminică seara, după ce au fost închise cele două secții de votare din incinta Ambasadei Republicii Moldova la Moscova, sute de moldoveni au scandat în faţa misiunii diplomatice că vor să voteze şi că procesul ar fi decurs cu întârziere.


