Ponta: În 2030, Maia Sandu ar putea să-l înlocuiască pe Nicușor Dan la Președinția României
Fostul prim-ministru al României, Victor Ponta, a declarat că în anul 2030 Maia Sandu ar putea să-l înlocuiască pe Nicușor Dan în funcția de președinte al României.

Ponta susține că astfel de scenarii politice sunt discutate „în culise” încă din perioada 2023-2024.
„E foarte bine că îi pregătesc un înlocuitor. Și înlocuitorii au fost și anul trecut, doar că n-au apucat să îi pregătească. Dar cele două înlocuitoare, că e vorba de două doamne, sunt doamna Maia Sandu și doamna Kovesi, care probabil în 2030 îi vor lua locul lui Nicușor Dan. Dar nu au putut să îi ia anul trecut”, a declarat Victor Ponta, transmite independent.md.
Victor Ponta a menționat existența unui plan care prevedea candidatura Maiei Sandu.
„Acest scenariu în care Maia Sandu să fie adusă cu Ilie Bolojan prim-ministru a existat din 2023–2024. De altfel, au și o relație personală foarte apropiată și nu s-a putut pune în practică”, a afirmat Ponta.
Totodată, Ponta a explicat motivele pentru care aceste variante nu au fost implementate la momentul respectiv. În cazul Maiei Sandu, dificultățile erau legate de situația politică din Republica Moldova, iar în cazul Laura Codruța Kovesi, de poziția sa profesională la nivel european.
„Doamna Kovesi și doamna Maia Sandu aveau probleme în Moldova, doamna Kovesi încă nu era hotărâtă să plece de la Bruxelles”, a spus Ponta.
În lipsa posibilității de a pune în practică aceste scenarii, fostul premier susține că a apărut o a treia variantă: „Și a apărut soluția a treia, Nicușor Dan”, a conchis Victor Ponta.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.