PCRM va organiza un protest în fața postului de televiziune Moldova 1
Reprezentanții formațiunii politice susțin că televiziunea națională a refuzat să transmită gratuit discursul electoral al lui Vladimir Voronin.

Acțiunea este programată pentru 25 septembrie, la ora 13:30. Potrivit partidului, conducerea companiei de stat încalcă legislația electorală a Republicii Moldova, transmite rupor.md.
„Conducerea postului de televiziune Moldova 1 a refuzat în mod arbitrar să ofere timp de emisie gratuit pentru discursul electoral al președintelui PCRM, Vladimir Voronin, adresat alegătorilor în vederea viitorului referendum constituțional din 20 octombrie 2024, în pofida faptului că acesta este prevăzut de lege.
Postul public de televiziune, care este obligat să fie vocea tuturor cetățenilor, a ales calea cenzurii și arbitrariului, încălcând flagrant Codul electoral, care prevede accesul egal al tuturor concurenților electorali la calea de emisie”, se arată în declarația PCRM.
Amintim că în seara zilei de 24 septembrie, șeful Teleradio-Moldova a publicat un mesaj pe rețelele de socializare, în care a specificat că apelul lui Vladimir Voronin conținea „un șir de afirmații care nu se încadrează în noțiunea legală de „prezentare a programelor electorale”, nerespectând interdicția de a utiliza timpul de antenă gratuit pentru a face campanie împotriva altor subiecți electorali”, acesta fiind motivul refuzului. În plus, el a menționat că membrii PCRM au avut la dispoziție 12 ore pentru a corecta conținutul spotului.


