PCRM a amenințat-o pe președinta CC, Domnica Manole, cu CtEDO pentru decizia privind referendumul
Vladimir Voronin și Diana Caraman au acuzat-o pe Domnica Manole de încălcări și susțin că președinta Curții Constituționale (CC), în opinia lor, va răspunde pentru deciziile pronunțate în fața Curții Europene pentru Drepturile Omului (CtEDO).

Comuniștii sunt nemulțumiți de modul în care s-a confirmat la Curtea Constituțională rezultatul referendumului privind aderarea la Uniunea Europeană. Comuniștii susțin că, de comun cu doctori în drept constituțional au transmis informații despre pretinsa fraudare a referendumului, transmite realitatea.md.
„Noi suntem categorici și protestăm împotriva acestei concluzii a Curții Constituționale, de a confirma rezultatele referendumului.
O să petrecem o campanie, nu socotim să este valabil nici referendumul, nici alegerea președintelui”, a spus Vladimir Voronin.
Deocamdată nu este clar dacă membrii Partidului Comuniștilor din Republica Moldova se vor alătura protestului anunțat la Comisia Electorală Centrală pe 8 noiembrie 2024.
Anterior, Vlad Bătrîncea a anunțat într-un briefing că, membrii Partidului Socialiștilor contestă rezultatele alegerilor și organizează o manifestație.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


