theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
7 Iulie 2026, 17:04
6 093
Copiază linkul
Link copiat

Opoziția va pregăti un raport alternativ privind situația întreprinderilor cu capital de stat

Opoziția va pregăti un raport alternativ despre situația întreprinderilor cu capital de stat. Anunțul a fost făcut de deputatul fracțiunii „Alternativa”, președintele Partidului Dezvoltării și Consolidării Moldovei, Ion Chicu.

Opoziția va pregăti un raport alternativ despre situația întreprinderilor cu capital de stat.
Opoziția va pregăti un raport alternativ despre situația întreprinderilor cu capital de stat.

În emisiunea „Săptămâna Nouă cu Anatolie Golea” de la TV8, acesta a explicat de ce deputații opoziției au refuzat să participe la comisia de anchetă a activității întreprinderilor de stat, creată de Parlament săptămâna trecută. Opoziția a propus ca această comisie să fie condusă de Ion Chicu, însă majoritatea parlamentară l-a ales președinte pe deputatul PAS Dinu Plîngău. De asemenea, s-a propus ca în comisie să fie incluși șase deputați ai partidului de guvernământ și cinci din opoziție – câte unul din fiecare fracțiune. Drept urmare, în comisia condusă de Dinu Plîngău au intrat doar șase reprezentanți ai majorității parlamentare, informează infotag.md.

„Ce rost avea să participăm la această comisie în care reprezentanții PAS vor ancheta abuzurile comise de reprezentanții PAS?! Ce rezultat va da o anchetă în care deputatul PAS Radu Marian le va povesti altor deputați PAS cum a influențat numirea directorului MoldATSA?! Și ce va urma după o astfel de anchetă?!”, s-a întrebat retoric Chicu.

El a declarat că opoziția nu participă la activitatea comisiei, dar va desfășura propria anchetă.

„Ne vom folosi de dreptul deputaților de a pune întrebări. Am formulat deja opt întrebări la care vom cere răspunsuri de la toate întreprinderile de stat, agențiile și alte instituții. Iar în final – vom prezenta un raport alternativ comisiei parlamentare. Vom vedea care raport va fi mai bun”, a spus Chicu.

Dinu Plîngău a răspuns că „răspunsul comisiei parlamentare va fi mai bun”.

„Am început deja lucrul. Invităm reprezentanții opoziției, precum și jurnaliști de investigație, reprezentanți ai societății civile. Nu doar vom analiza activitatea, dar vom elabora o serie de propuneri. Inclusiv despre limitarea salariilor în întreprinderile de stat, despre modificarea activității consiliilor administrative etc.”, a spus deputatul.

Comisia parlamentară creată va verifica gestionarea patrimoniului public, utilizarea fondurilor bugetare, respectarea principiilor legalității la angajarea personalului. Conform deciziei adoptate, la finalul activității comisia trebuie să prezinte un raport în 60 de zile, la începutul lunii septembrie.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat