Olesea Stamate, despre plecarea din PAS: A fost picătura care a umplut paharul
Deputata neafiliată Olesea Stamate a vorbit despre motivele care au stat la baza ruperii de fracțiunea PAS. Aceasta a precizat că ruptura nu s-a produs dintr-o dată, iar primele disensiuni au apărut mai devreme.

„Bine, anumite disensiuni sau opinii divergente vis-a-vis de anumite proiecte de legi, anumite procese, în special ce țin de reforma justiției și proiecte de legi, procesele ce țin de justiție, au început ceva timp în urmă. Deci nu a fost acum. Probabil primul semnal public a fost atunci când mi-am dat demisia din funcție de șef al Comisiei Juridice”, a declarat Olesea Stamate într-un interviu pentru Cinema 1, transmite noi.md.
Deputata a menționat că modificarea legii cu privire la procuratură a fost factorul decisiv care i-a confirmat că direcția reformei justiției s-a abătut de la obiectivele promise.
„Și atunci a fost un factor care a declanșat, a pus practic punctul, din punctul meu de vedere, pe anumite disensiuni sau divergențe de opinii, legea cu privire la procuratură, modificarea legii cu privire la procuratură. Atunci asta a fost picătura care, din punctul meu de vedere, a însemnat că reforma justiției nu merge în direcția care am promis-o cetățenilor, deci să asigurăm o justiție independentă și corectă. Și atunci am zis, ok, eu mă retrag sau mă dau la o parte”, a spus Stamate.
Olesea Stamate a fost întrebată dacă a discutat aceste preocupări cu președinta Maia Sandu.
„Desigur că am discutat și cu doamna președinte în cadrul anumitor ședințe, discuții pe care le-am avut nu doar tete-a-tete, dar și cu câțiva colegi și în cadrul fracțiunii, unde participă și doamna președinte al Partidului și președintele Parlamentului. De fiecare dată mi-am expus punctul meu de vedere. Acum, nu pretind să am dreptate absolută în aceste subiecte, a fost opinia mea, opinia la care țin și îmi pare argumentată”, a adăugat deputata neafiliată.
Stamate a mai adăugat că respectă opiniile colegilor săi, dar a decis să se retragă din procesul reformei, întrucât direcția acestuia nu mai corespundea cu principiile de la care a pornit.
„Acum, probabil, ei au avut o altă opinie, le respect opinia, eu am hotărât să nu iau parte în continuare la acest proces, pornind de la faptul că nu corespundea sau nu mai corespundea dezideratului de la care am pornit”, a spus Stamate.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


