Consiliul Național de Securitate va fi inclus în sistemul de luare a deciziilor privind apărarea
Consiliul Național de Securitate (CNS) va fi inclus în cadrul legal privind apărarea națională. Modificarea respectivă este prevăzută într-un proiect de lege elaborat în contextul instituționalizării Statului Major al Apărării.

Astfel, în lista instituțiilor de stat care iau, la nivel politic, decizii privind politica de apărare națională și securitatea militară, precum și conducerea și controlul asupra Forțelor Armate și sistemului național de apărare, „Consiliul Suprem de Apărare” va fi înlocuit cu „Consiliul Național de Securitate”, transmite logos-pres.md.
Din aceeași listă fac parte Parlamentul, Președintele Republicii Moldova, Guvernul și Ministerul Apărării. Proiectul de lege prevede, de asemenea, instituționalizarea Statului Major al Apărării ca structură centrală distinctă, cu atribuții clar definite.
Potrivit autorilor, modificările propuse sunt necesare pentru modernizarea și sporirea eficienței sistemului de conducere militară, precum și pentru alinierea legislației la standardele internaționale de organizare a apărării naționale. De asemenea, se preconizează actualizarea unor denumiri și a componenței structurilor de stat, inclusiv a Comisiei de recrutare-încorporare.
Proiectul de lege prevede, de asemenea, modificarea criteriilor de examinare medicală a recruților și revizuirea procedurii de stabilire a aptitudinii pentru serviciul militar.
Proiectul de lege a fost supus consultărilor publice. Propunerile și recomandările argumentate pot fi expediate Comisiei parlamentare pentru securitate națională, apărare și ordine publică până la 7 septembrie 2026.