theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
25 Ianuarie 2025, 20:00
32 542
Copiază linkul
Link copiat

Nantoi: Conflictul transnistrean poate fi soluționat mai simplu decât am fi crezut

Declarația a fost făcută de către deputatul Partidului Acțiune și Solidaritate (PAS) Oazu Nantoi, care a mai menționat că „reunificarea Republicii Moldova nu înseamnă un statut juridic special pentru malul stâng, asupra căruia insistă țara-agresor”.

Nantoi: Conflictul transnistrean poate fi soluționat mai simplu decât am fi crezut.
Nantoi: Conflictul transnistrean poate fi soluționat mai simplu decât am fi crezut.

În opinia deputatului, Chișinăul ar trebui să conștientizeze, în primul rând, că problema nu se rezolvă la masa de negocieri și nici cu participarea Rusiei și a auto-proclamatei puteri de la Tiraspol, iar responsabilitatea pentru soluționarea acestui conflict, vechi de mai bine de 30 de ani, ne revine nouă, cetățenilor Republicii Moldova, relatează tv8.md.

„Noi, cei care dorim să vedem Republica Moldova în UE, trebuie să conștientizăm că „formatul unic” al operațiunii de menținere a păcii, laolaltă cu „formatul de negocieri „5+2”, sunt niște capcane impuse de țara-agresor, Rusia. Noi trebuie să conștientizăm că problema nu se rezolvă „la masa de negocieri”, nici cu participarea Rusiei, nici cu papagalii ruși (1+1(!)) de la Tiraspol.

Noi trebuie să conștientizăm că regimul criminal din Transnistria există numai grație cedărilor unilaterale/trădărilor din partea celor de la Chișinău. Și nouă, cetățenilor Republicii Moldova, cel puțin teoretic, ar trebui să ne fie rușine de încălcările masive, sistematice și brutale ale drepturilor fundamentale ale omului în stânga Nistrului”, a scris Oazu Nantoi într-o postare pe Facebook.

„Noi trebuie să conștientizăm că reunificarea Republicii Moldova înseamnă, în primul rând, eradicarea fascismului rusesc în stânga Nistrului, nu „un statut juridic special, garantat cu certitudine”, asupra căruia insistă țara-agresor, ci trecerea populației din regiune prin procesul de „detransnistrizare”, tot așa cum Germania nazistă învinsă a trecut prin procesul de „denazificare”.

Victoria morală și politică asupra „identității transnistrene” este condiția-cheie pentru viabilitatea Republicii Moldova reîntregite. Fără aceasta, „soluționarea conflictului” va însemna inocularea tumorii canceroase a fascismului rusesc în societatea moldovenească, în conformitate cu planurile Führer-ului de la Kremlin și cu consecințele de rigoare. Noi, și nimeni alții, trebuie să propunem NATO și Ucrainei un mecanism și scenariu de „demilitarizare” a regiunii din stânga Nistrului, fără ca să delegăm această problemă „la masa de negocieri” cu participarea regimului lui Putin.

Noi trebuie să conștientizăm că incapacitatea noastră, din 1994 încoace, de a integra pe concetățenii noștri din Unitatea Teritorială Autonomă Găgăuzia (UTAG), pune cruce pe orice iluzii privind capacitatea noastră de a „detransnistriza” regiunea din stânga Nistrului.

Noi, și nimeni alții, trebuie să formulăm viziunea noastră privind organizarea și funcționarea post-conflict a Republicii Moldova, și să ne asumăm responsabilitatea pentru implementarea ei.

Noi trebuie să conștientizăm că, fără urcarea noastră la nivelul lui Konrad Adenauer din 1952, riscăm să ratăm șansa istorică de a ne poziționa garantat de partea lumii libere prin aderarea la UE în 2030, să admitem asta”, a mai scris Oazu Nantoi. 

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat