theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
27 Martie 2025, 08:51
7 866
Copiază linkul
Link copiat

Mureșan: Cine vrea fonduri europene trebuie să respecte valorile UE

Republica Moldova riscă să piardă accesul la 1,9 miliarde de euro din fondurile europene destinate creșterii economice, dacă la putere vor veni politicieni care renunță la angajamentele față de Uniunea Europeană.

Mureșan: Cine vrea fonduri europene trebuie să respecte valorile UE.
Mureșan: Cine vrea fonduri europene trebuie să respecte valorile UE.

Eurodeputatul Siegfried Mureșan a avertizat că respectarea legislației și a valorilor europene este o condiție esențială pentru ca acești banii să ajungă la cetățeni, relatează Moldova1.

„Oricând Republica Moldova va avea un Guvern care respectă legea, care respectă angajamentele europene, Uniunea Europeană va susține, banii vor veni.

Dacă vreodată, prin absurd, în Republica Moldova va veni un Guvern care va spune: întoarcem spatele Uniunii Europene, nu mai respectăm angajamentele, nu mai respectăm legile europene, atunci Comisia Europeană se va afla în imposibilitatea de a face plăți Republicii Moldova. Eu nu îmi doresc acest lucru, nu cred că se va întâmpla, sper că nu se va întâmpla, dar avem obligația să spunem cetățenilor Republicii Moldova adevărul”, a declarat europarlamentarul.

Europarlamentarul a dat exemplul Ungariei, care are blocate 20 de miliarde de euro din fondurile europene din cauza politicilor promovate de guvernul condus de Viktor Orban, unul dintre puținii lideri europeni care întreține relații strânse cu liderul de la Kremlin, Vladimir Putin, opunându-se sancțiunilor și eforturilor militare ale Occidentului de a ajuta Ucraina să respingă invazia rusă.

„Avem 1,9 miliarde de euro pentru Republica Moldova și sperăm ca și în viitor în Republica Moldova să avem autorități partenere. Iată, de pildă, Ungaria are 20 de miliarde de euro fonduri europene blocate, fiindcă Viktor Orban atacă valori europene, atacă instituții europene, atacă presa independentă, atacă justiția independentă.

Cine dorește fonduri europene trebuie să respecte valorile europene. Noi avem fondurile pentru Republica Moldova, dorim ca toți banii să ajungă la cetățenii Republicii Moldova cât mai repede, dar, dacă va fi un Guvern care e un obstacol în dorința noastră de a ajuta, atunci mi-e teamă că vor fi întârzieri și noi nu ne dorim acest lucru”, a subliniat Mureșan.

Planul de creștere pentru Republica Moldova, în valoare de 1,9 miliarde de euro, vizează modernizarea infrastructurii, sprijinirea sectorului privat și finanțarea reformelor economice necesare integrării europene.

Mecanismul va fi implementat în perioada 2025-2027 și prevede acordarea a până la 385 de milioane de euro sub formă de granturi, iar restul de 1,5 miliarde de euro sub formă de împrumuturi preferențiale, cu termene lungi de rambursare și dobânzi avantajoase. Fondurile vor fi alocate de două ori pe an, la solicitarea Guvernului de la Chișinău, după verificarea de către Comisia Europeană a îndeplinirii condițiilor stabilite în programul de reforme.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat