Mureșan: Biroul Parlamentului European la Chișinău va facilita sprijinul pentru aderarea R. Moldova la UE
Deschiderea Biroului Parlamentului European la Chișinău reprezintă un pas important în consolidarea legăturilor UE cu Moldova, oferind un canal de comunicare cu cetățenii și autoritățile locale, potrivit lui Siegfried Mureșan.

Mureşan a subliniat că, în ultimii doi ani, a susținut constant ideea deschiderii biroului în declarațiile Comitetului Parlamentar de Asociere UE–Moldova și în rezoluțiile Parlamentului European privind relațiile cu țara noastră, transmite moldpres.md.
„Prin acest birou, vom sprijini mai ușor procesul de aderare al Republicii Moldova, vom comunica mai eficient sprijinul oferit de Uniunea Europeană și vom combate mai bine propaganda antieuropeană și pro-rusească”, a declarat europarlamentarul.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


