Rusia acuză R. Moldova de încălcarea Convenției de la Viena. MAE respinge acuzațiile
Ambasada Federației Ruse la Chișinău acuză autoritățile R. Moldova de o „încălcare gravă a normelor fundamentale ale dreptului internațional”.

Potrivit datelor sale, pe 25 iunie, pe teritoriul Aeroportului Internațional Chișinău, doi curieri diplomatici ai Ministerului Afacerilor Externe al Rusiei ar fi fost reținuți pentru câteva ore, informează agora.md.
Misiunea diplomatică susține că autoritățile moldovene au încălcat articolul 27 din Convenția de la Viena privind relațiile diplomatice, care garantează inviolabilitatea personală a curierilor diplomatici și interzice reținerea acestora.
De asemenea, Ambasada afirmă că reprezentanții Poliției de Frontieră ar fi solicitat în mod ilegal verificarea corespondenței diplomatice și predarea „voluntară” a telefoanelor mobile, „ignorând invocarea normelor internaționale”.
Potrivit părții ruse, astfel de acțiuni indică o „practică de blocare a corespondenței diplomatice” și o tentativă de a împiedica activitatea normală a ambasadei. Moscova a cerut eliberarea imediată a curierilor și asigurarea accesului consular la angajații misiunii.
Ministerul Afacerilor Externe al Moldovei a respins aceste acuzații, calificându-le drept nefondate.
nstituția afirmă că valiza diplomatică „nu a fost deschisă, reținută sau supusă vreunei verificări care să contravină prevederilor Convenției de la Viena privind relațiile diplomatice” și susține că nici curierii diplomatici nu au fost reținuți.
MAE a menționat că acțiunile autorităților moldovene au fost în deplină conformitate cu angajamentele internaționale și legislația națională.
„Acuzațiile privind încălcarea dreptului internațional sunt false. Corespondența diplomatică nu a fost deschisă, reținută sau verificată. Curierii diplomatici nu au fost reținuți. Moldova a acționat în deplină conformitate cu angajamentele internaționale. Regretăm că partea rusă interpretează din nou selectiv normele dreptului internațional”, au declarat reprezentanții MAE de la Chișinău.


