Costiuc: În condițiile unui deficit bugetar, Guvernul creează un nou Centru cu un buget de 20 milioane de lei
Liderul Partidului Democrația Acasă, Vasile Costiuc, critică dur proiectul majorității parlamentare privind înființarea Centrului Național de Management al Crizelor, care ar urma să aibă un buget anual de 20 de milioane de lei.

Declarațiile au fost făcute într-un clip video publicat pe rețelele sale, transmite libertv.md.
Costiuc afirmă că proiectul a fost votat în comisia parlamentară de specialitate de către deputații majorității, în timp ce opoziția s-a abținut. El acuză guvernarea că, în condițiile unui deficit bugetar de aproape 21 de miliarde de lei, creează o instituție inutilă și costisitoare.
„Au decis aceștia care nu au bani, care umblă cu mâna întinsă, să mai facă un centru… o instituție publică de stat cu un buget de 20 de milioane de lei”, a declarat acesta.
Liderul „Democrația Acasă” se întreabă de ce atribuțiile noului centru nu pot fi preluate de Inspectoratul General pentru Situații de Urgență, instituție deja responsabilă de gestionarea situațiilor excepționale.
„Dacă vreți să întăriți o instituție, întăriți Situațiile Excepționale: aduceți-le tehnică, dați-le salarii, nu creați încă o instituție”, a punctat Costiuc.
El susține că noua structură ar reprezenta o variantă „Centrul Patriot 2”, menită să ofere posturi pentru „ONG-iștii Maiei Sandu rămași fără locuri de muncă”.
Deputatul critică, de asemenea, prioritățile bugetare ale guvernării: „Pentru agricultură nu sunt bani, pentru salariile profesorilor nu sunt bani, dar pentru un centru și pentru ONG-iștii Maiei Sandu bani avem”, spune acesta, acuzând majoritatea că „fură banii legal”.
Costiuc mai afirmă că nota informativă a proiectului invocă necesitatea „asigurării continuității guvernării”, întrebând ironic ce ar însemna acest lucru: „Dacă mâine rămânem fără guvernare, acest centru va continua să conducă Republica Moldova?”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


