theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
11 Iunie 2025, 15:06
10 342
Copiază linkul
Link copiat

Autoritățile Republicii Moldova condamnă desfășurarea activităților militare în Zona de Securitate

Autoritățile Republicii Moldova și-au exprimat îngrijorarea în legătură cu activitățile militare din Zona de Securitate de pe Nistru.

Autoritățile Republicii Moldova condamnă desfășurarea activităților militare în Zona de Securitate.
Autoritățile Republicii Moldova condamnă desfășurarea activităților militare în Zona de Securitate.

Evenimentele sunt organizate de structuri aflate sub controlul Tiraspolului, cu participarea Grupului Operativ de Trupe Ruse dislocat pe teritoriul țării fără acordul oficial al Chișinăului, scrie Biroul Politici de Reintegrare, scrie rupor.md.

Este vorba despre așa-numita reconstrucție a operațiunii Iași-Chișinău din perioada celui de-al Doilea Război Mondial. Potrivit informațiilor publicate în presa din regiunea transnistreană, evenimentul are loc pe malul stâng al Nistrului, în zona plajei orașului Tiraspol, și presupune utilizarea a aproximativ 16 unități de tehnică, 13 piese de artilerie, muniții de manevră și mijloace pirotehnice.

Chișinăul consideră aceste acțiuni drept o încălcare a regimului juridic special instituit în Zona de Securitate și subliniază că acestea subminează principiile misiunii de menținere a păcii pe Nistru.

Delegația Republicii Moldova în Comisia Unificată de Control, prin componenta sa din Comandamentul Militar Reunit, a solicitat deplasarea observatorilor militari la fața locului pentru documentarea situației. Totuși, această solicitare reglementată a fost blocată de reprezentanții structurilor militare care reprezintă Tiraspolul și Federația Rusă.

Chișinăul oficial solicită încetarea imediată a oricăror activități militare în Zona de Securitate și respectarea prevederilor Acordului din 21 iulie 1992 privind principiile reglementării pașnice a conflictului din regiunea transnistreană.

„Totodată, facem apel la respectarea strictă a angajamentelor asumate în cadrul Acordului din 21 iulie 1992 privind principiile reglementării pașnice a conflictului armat din regiunea transnistreană a Republicii Moldova”, scrie Biroul Politici de Reintegrare.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat