theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
18 Septembrie 2025, 17:18
4 454
Copiază linkul
Link copiat

Chirilă: În România se vor deschide mai multe secții de votare pe 28 septembrie

În România se vor deschide mai multe secții de votare, a declarat ambasadorul Victor Chirilă într-un interviu. Pe 28 septembrie, cetățenii din Moldova vor putea vota în 14 orașe de dincolo de Prut.

Chirilă: În România se vor deschide mai multe secții de votare pe 28 septembrie.
Chirilă: În România se vor deschide mai multe secții de votare pe 28 septembrie.

Diplomatul a precizat că la București vor fi cinci secții de votare, la Iași – trei, la Cluj, Brașov și Timișoara – câte două, iar în alte orașe precum Oradea, Baia Mare, Sibiu, Craiova, Târgu Mureș, Suceava, Galați, Constanța, Bacău – câte una, transmite rupor.md cu referire la agerpres.ro.

„Toate secțiile sunt importante, iar birourile electorale sunt deja constituite. În prezent, toți membrii secțiilor de votare vor trece cursuri de instruire organizate de Comisia Electorală Centrală. Vreau să menționez aici că cetățenii Republicii Moldova stabiliți peste hotarele țării vor putea să voteze în baza buletinului de identitate, care trebuie să fie obligatoriu valabil, de asemenea și în baza pașaportului Republicii Moldova. Este important să fie valabil, dar se va putea vota și cu pașapoartele expirate, doar dacă nu au intervenit schimbări radicale în starea civilă, de exemplu în urma căsătoriei a fost schimbat numele de familie. Deci lucrul acesta trebuie reținut”, a precizat diplomatul.

La București vor fi deschise cinci secții de votare pentru alegerile de pe 28 septembrie 2025. Una va funcționa la ambasada Republicii Moldova, alta la Consulatul de pe strada Ermil Pangrati, două – în centrul vechi, iar a cincea – în sediul Muzeului Țăranului Român.

Ambasadorul Chirilă a oferit asigurări că timpul de așteptarea nu va fi îndelungat, deoarece diplomații moldoveni s-au pregătit ca totul să funcționeze „bine și cât de rapid”.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat