Cheptonar: Rusia nu intenționa să-l salveze pe Nesterovschi. El s-a panicat și a forțat intrarea în Ambasadă
Deputatul PAS, Andrian Cheptonar, consideră că pentru Rusia ar fi fost preferabil ca Alexandr Nesterovschi să fie încarcerat, pentru a-l transforma ulterior într-un martir.

În cadrul unui interviu la o emisiune televizată, Cheptonar a declarat că operațiunea de eliberare a lui Nesterovschi a fost o improvizație după ce acesta a intrat în panică și a pătruns cu forța pe teritoriul Ambasadei Rusiei din Chișinău, transmite deschide.md.
„Tipul ăsta, personajul, e o fire foarte slabă psihologic. S-a panicat, a văzut că nu-l extrag rușii, și mâine își află sentința și poate fi încătușat în sala de judecată, așa că a forțat intrarea în Ambasadă”, consideră Cheptonar.
Potrivit lui, Nesterovschi nu reprezenta o valoare atât de mare pentru serviciile rusești pentru a fi organizată o operațiune de amploare pentru extragerea sa.
„Nesterovschi era o nulitate, un trădător, un vânzător de țară, care trebuia să execute niște misiuni. În limbaj de argou, el e o „șestiorkă”.
Admit că rușii l-au lăsat aici ca să fie încarcerat și să fie declarat un martir, și să motiveze rânduri de babe plângătoare în fața unui penitenciar, eventual, ca să stimuleze simțul ăsta reactiv. Eu admit că Federația Rusă l-ar fi dorit pe ăsta și ca martir, dar el s-a panicat”, a notat deputatul PAS, fost ofițer SIS.
Cheptonar spune că, din acest motiv, operațiunea nu a fost bine pregătită de către serviciile rusești, notând caracterul amatoricesc al acesteia. Potrivit lui, se pare, după instaurarea parității diplomatice din august 2023, când R. Moldova a expulzat zeci de angajați ai Ambasadei Ruse, „au fost trimiși acasă cei mai buni spioni ruși și au rămas aici doar amatorii”.
Vorbind despre posibilitatea de a-l vedea pe Nesterovschi întors în spațiul controlat de autoritățile constituționale și tras la răspundere pentru crimele comise, Cheptonar a sugerat că acest lucru va fi posibil după ce va fi încheiată construcția Liniei Electrice Aeriene Isaccea-Vulcănești-Chișinău și malul drept nu va mai putea fi șantajat de regimul de la Tiraspol cu oprirea livrărilor de energie electrică prin nodul de la Cuciurgan.
„Despre Nesterovschi eu nu aș fi extrem de pesimist. Eu cred că există anumite șanse (să-l recuperăm). Ca noi să putem negocia mai dur cu Tiraspolul, este nevoie să avem această linie Isaccea–Vulcănești–Chișinău, ca noi să nu depindem niciodată de faptul că ei pot spune că au un întrerupător în Cuciurgan, pe care îl activează, și Republica Moldova nu mai poate primi electricitate din România. În prezent, noi avem o relație de o anumită dependență reciprocă. Această independență energetică, în momentul în care vom avea linia de electricitate funcțională, va face ca opinia Tiraspolului să coste extrem de puțin în relația dintre noi”, a declarat Cheptonar.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.