Carp: Declarațiile europarlamentarului român despre Maia Sandu sunt rușinoase
Deputatul PAS Lilian Carp a comentat acuzațiile aduse de europarlamentarul Rareș Bogdan la adresa Maiei Sandu, care specula că președinta Moldovei „a dat voturile lui Nicușor Dan”.

Carp a subliniat că „este puțin rușinos” ca eurodeputatul să facă asemenea declarații, având în vedere că echipa PAS a muncit mult în campanie pentru promovarea lui Crin Antonescu în Republica Moldova, iar afirmațiile lui Rareș Bogdan „împotriva votanților din Basarabia” sunt „jignitoare”, transmite jurnal.md.
În cadrul emisiunii „Secretele puterii”, Carp a declarat că astfel de afirmații sunt „rușinoase”, mai ales având în vedere eforturile depuse de echipa PAS pentru promovarea candidaturii lui Crin Antonescu în Republica Moldova.
„Vă spun cu toată siguranța, colegii mei din partid au muncit foarte mult în această campanie electorală, cei care au avut cetățenie dublă, pentru ca să fie votat Crin Antonescu. Este puțin rușinos din partea lui Bodgan Rareș să comenteze în așa mod, când colegii mei chiar au luptat pentru fiecare vot. Apoi, în Republica Moldova s-a votat pentru Crin Antonescu peste media națională, ceea ce nu s-a întâmplat în alte circuscripții din diaspora românească. Cel mai bine s-a votat în Republica Moldova pentru Crin Antonescu”, a declarat Carp.
De asemenea, acesta a pus sub semnul întrebării eforturile eurodeputatului în promovarea imaginii lui Crin Antonescu.
„Și aici mi-aș pune întrebarea cât de mult a muncit acest europarlamentar pentru a promova imaginea lui Crin Antonescu. O altă întrebare pe care i-aș mai adresa-o, care a fost scorul electoral în circumscripția care el a fost responsabil? Și aici închid, pentru că nu-mi place să fie acuzați colegii mei. Nu este corect să fie acuzați, în condițiile în care ei chiar au muncit pentru candidatul Crin Antonescu”, a adăugat Lilian Carp.
În ceea ce privește rezultatele votului de duminică, 4 mai, parlamentarul din partea PAS a comentat că acestea au fost pe măsura așteptărilor. Moldovenii care dețin cetățenia română și au votat la alegerile prezidențiale din România au dat dovadă că pot demasca „conservele rusești”, înțeleg riscurile pe care le prezintă Federația Rusă și votează pro-Europa, motiv pentru care pot da „o lecție de demnitate” Bucureștiului.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


