Carp: Interdicția Irinei Vlah în Lituania confirmă riscul pe care îl reprezintă pentru securitatea europeană
Candidatul PAS, Lilian Carp, a declarat că mituirea alegătorilor și sprijinul pentru forțele pro-ruse, inclusiv pentru Irina Vlah, reprezintă un risc serios pentru procesele democratice din Moldova.

Candidatul PAS la funcția de deputat, Lilian Carp, a declarat marți că Republica Moldova se confruntă cu intensificarea acțiunilor de corupere a alegătorilor, în special din partea grupării criminale „Șor”, în contextul campaniei electorale, scrie realitatea.md.
Carp a subliniat că, potrivit informațiilor autorităților, doar într-o singură percheziție desfășurată astăzi au fost ridicate peste 20 de milioane de lei, echivalentul a peste un milion de euro, bani destinați cumpărării voturilor.
„Destinația acestor sume este una clară – coruperea alegătorilor. Este un instrument pe care Federația Rusă îl folosește prin intermediul reprezentanților săi pentru a submina democrația și statalitatea Republicii Moldova”, a declarat acesta.
Totodată, deputatul a menționat că decizia Lituaniei de a institui interdicții pentru persoane asociate cu forțe pro-ruse – inclusiv pentru Irina Vlah – arată că acestea reprezintă un risc la adresa securității naționale.
„Noi putem rezista în fața acestui război hibrid doar dacă vom fi uniți și vom ieși masiv la vot. O prezență ridicată la urne înseamnă o șansă reală pentru democrație, așa cum s-a întâmplat la alegerile prezidențiale”, a afirmat Carp.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


