theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
16 Octombrie 2025, 09:23
11 286
Copiază linkul
Link copiat

Candidatul PAS la funcția de premier, despre investigația privind companiile sale: Sunt gata să răspund

Candidatul desemnat de Partidul Acțiune și Solidaritate pentru funcția de prim-ministru al Republicii Moldova a venit cu o reacție, după ce în spațiul public au apărut mai multe informații cu privire la afacerile deținute sau gestionate de acesta.

Candidatul PAS la funcția de premier, despre investigația privind companiile sale: Sunt gata să răspund.
Candidatul PAS la funcția de premier, despre investigația privind companiile sale: Sunt gata să răspund.

Într-o postare pe rețelele sociale, Alexandru Munteanu a făcut câteva clarificări:

- în prezent, nicio companie care i-ar aparține acestuia nu este înregistrată în regimul fiscal special din Insulele Virgine Britanice;

- a renunțat la serviciile firmei cipriote de avocatură imediat ce ar fi aflat de legătura cu oligarhii ruși;

- nu a fost în consiliul fabricii Natur Bravo în anii în care se aduc acuzațiile;

- nu a fost membru al Consiliului Băncii și nu a participat la finalizarea tranzacției Fincombank din 2007, informează jurnal.md.

Potențialul premier al țării a menționat, într-o postare distribuită pe rețelele de socializare, că este „gata să răspundă pentru fiecare investiție adusă, companie deschisă și decizie luată”. Dar, potrivit acestuia, poate face acest lucru doar dacă „este întrebat și lăsat să răspundă”.

„Graba de a face acuzații, fără chibzuință și fără să ne intereseze răspunsul, dăunează societății noastre în ansamblu, nu doar reputației mele. Pentru că anulează dialogul și investigarea adevărului, anume acestea ar trebui să ne intereseze, nu denigrarea nefondată care aduce scandal și neîncredere în loc să aducă dialog și obiectivitate. Vom reuși să ne construim societatea dorită doar dacă vom lucra împreună, cu critică bazată pe fapte, nu prin a ne distruge reciproc, fără drept la replică”, a scris Munteanu.

Acesta susține că a primit pe pagina sa oficială întrebări despre companiile și fondurile administrate. Totuși se pare că tocmai atunci când se pregătea să răspundă, adică la un interval de 20 de minute, „acuzațiile deja au fost publicate”. Din acest motiv, candidatul desemnat la funcția de prim-ministru a publicat dezmințirile pe pagina sa personală de Facebook.

Prima astfel de dezmințire se referă la faptul că, în prezent, nicio companie care i-ar aparține acestuia nu este înregistrată în regimul fiscal special din Insulele Virgine Britanice.

„Anterior am administrat companii înregistrate în state cu regimuri fiscale speciale. De ce? În perioada respectivă, companiile căutau astfel de regimuri fiscale nu doar pentru optimizarea fiscală, ci și pentru cadrul legal aplicabil și optimizarea transferurilor bancare. De exemplu, Cipru, stat-membru al UE, era o opțiune acceptată de toți investitorii instituționali și alți parteneri europeni care se conduc de listele OECD. Sau, alt exemplu, Insulele Virgine Britanice (BVI) care făceau parte din practica internațională financiară clasică. Organizații cu renume erau înregistrate acolo pentru că era aplicabilă legea corporativă britanică, dar și pentru costurile mai mici comparativ cu jurisdicțiile europene (precum Austria sau Olanda). Pentru efectuarea investițiilor, inclusiv alături de instituții precum fondurile suverane, BERD-ul, era necesar să creăm vehicule investiționale conforme cu legislația internațională, iar legea britanică, neaplicabilă în Ucraina sau Moldova, oferea la acel moment cadrul legal necesar. Toate aceste lucruri au fost coordonate cu investitorii, inclusiv europeni, iar toate fondurile internaționale de investiții foloseau structuri similare. Chiar și Școala Internațională din Kiev, de care mă ocupam pe atunci (un ONG cu 53 de națiuni reprezentate), folosea acest cadru. Nimeni nu încerca nimic să ascundă, dimpotrivă, consultam anual lista OSCE privind jurisdicțiile „albe”, „gri” și „negre”, care se actualizează periodic. BVI s-a aflat mult timp pe lista albă”, a explicat Munteanu.

Ulterior, în jurul anului 2019, Munteanu și-ar fi închis toate companiile din această jurisdicție.

O altă dezmințire se referă la faptul că acesta a renunțat la serviciile firmei cipriote de avocatură, una din cele mai mari din Cipru pe atunci și licențiată de autoritățile locale, imediat ce ar fi aflat de legătura cu oligarhii ruși și imediat ce firma a a apărut în lista sancțiunilor occidentale, adică după invazia rusă în Ucraina.

„Ca să înțelegem mai clar cum funcționau lucrurile în acea vreme, în Cipru, firma de avocatură menționată era una dintre cele mai mari companii. Foarte multe fonduri cu reputație bună aveau contract pentru servicii de avocatură cu ei. Mai mult decât atât, când am venit să lucrez pentru Dragon Capital în Ucraina, ei colaborau deja cu această firmă. Însă nu m-am văzut niciodată cu acest om, nu am fost la ei în birouri și nu i-am primit la mine în birou. Colaborarea cu această companie era o moștenire a relațiilor contractuale anterioare ale Dragon Capital, cu care, de fapt, lucrau foarte multe companii serioase. Iar în momentul în care a fost expusă legătura lor cu regimul de la Kremlin am întrerupt orice colaborare, ca și multe alte firme investiționale, iar firma respectivă a ieșit din business”, a relatat Munteanu.

Cel de-al treilea zvon demontat de Alexandru Munteanu se referă la consiliul de administrație al fabricii Natur Bravo. Munteanu a precizat că nu era în consiliu în anii în care se aduc acuzațiile.

„În 2005 am reprezentat fondul american WNISEF și am reorganizat întreprinderea. În 2007 am părăsit Horizon Capital/WNISEF și am trecut la Dragon Capital, an în care s-au vândut acțiunile întreprinderii Natur Bravo. Nici nu cunosc și nu am cum să port vreo responsabilitate pentru ce a făcut întreprinderea respectivă în 2016, adică peste nouă ani. Nu-mi este clară acuzația în această poveste și este imposibil să răspund pentru o companie cu care nu am nicio legătură”, a menționat el.

Munteanu a mai dezmințit însă și faptul că nu a fost membru al Consiliului Băncii și nu a participat la finalizarea tranzacției Fincombank din 2007.

„Am fost de două ori membru al Consiliului MAIB, prima oară când Horizon Capital/WNISEF a achiziționat pachetul împreună cu BERD (la începutul anilor 2000), și am revenit prin 2010 în calitate de membru independent, fără a fi acționar. În acea perioadă s-a făcut prima tentativă de a fura acțiunile acționarilor străini (aproximativ 40%) și, de fapt, cred ca am contribuit mult ca aceste acțiuni să fie întoarse. Din nou, nu-mi este clară acuzația, dar răspund cu mare drag”, a subliniat Munteanu.

Aceste clarificări au urmat după o investigație publicată de portalul Rise Moldova, care susține că Munteanu ar fi administrat o parte din afaceri printr-un avocat cipriot aflat sub sancțiuni internaționale după invazia Rusiei în Ucraina.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat