Kallas: Propun dublarea finanțării pentru Moldova prin Fondul European pentru Pace
Uniunea Europeană poate dubla finanțarea Republicii Moldova prin Fondul European pentru Pace până la 120 de milioane de euro.

Despre aceasta a declarat vicepreședinta Comisiei Europene Kaja Kallas la o conferință de presă comună cu președinta Maia Sandu la Chișinău, transmite deschide.md.
Reprezentanta Uniunii Europene a subliniat că Republica Moldova este unul dintre cei mai puternici și apropiați parteneri ai Uniunii Europene, dar reprezentanții UE doresc ca statul nostru să devină membru cu drepturi depline al comunității.
„Recunoaștem eforturile și ritmul reformelor. Dorim să ajutăm Republica Moldova să se apropie cât mai mult de UE”, a spus ea.
Kaja Kallas a menționat că UE va continua să sprijine toate eforturile autorităților de la Chișinău pe calea integrării europene.
„Dorim să vedem Moldova un stat sigur, capabil să-și protejeze cetățenii. Am propus statelor membre să dubleze finanțarea prin Fondul European pentru Pace până la 120 milioane de euro. Aceasta va fi cea mai mare asistență oferită țării”, a concluzionat ea.