Planul calendaristic pentru desfășurarea alegerilor a fost transpus în format digital
Comisia Electorală Centrală (CEC) a elaborat un instrument modern de planificare și monitorizare a activităților electorale.

În acest sens, instituția testează versiunea digitală a Programului calendaristic pentru realizarea acțiunilor de organizare și desfășurare a alegerile locale noi și referendumurilor locale din 17 mai 2026 și pentru referendumul local din 21 iunie 2026, transmite moldpres.md.
Noua platformă a fost dezvoltată pentru a facilita accesul rapid la informațiile legate de procesul electoral.
Aplicația are un caracter interactiv și oferă utilizatorilor posibilitatea de a vizualiza activitățile organelor electorale și altor subiecți electorali, în funcție de data selectată; accesa termenele-limită pentru realizarea acțiunilor prevăzute în Programul calendaristic; utiliza filtre de căutare pentru identificarea rapidă a activităților dorite; urmări numărul total al acțiunilor incluse în Program, cele finalizate, cele aflate în desfășurare și activitățile active pentru ziua selectată; consulta detalii privind fiecare activitate, inclusiv cadrul normativ aplicabil și termenele de executare.
Pe 17 mai 2026, alegeri locale noi vor avea loc în satul Costești și comuna Ruseștii Noi din raionul Ialoveni, satul Mașcăuți, raionul Criuleni, comuna Sărătenii Vechi, raionul Telenești, orașul Taraclia, raionul Taraclia, municipiul Orhei, raionul Orhei, satul Topala, raionul Cimișlia, satul Copceac, UTA Găgăuzia, satul Plop, raionul Dondușeni și comuna Frumușica, raionul Florești.
În aceeași zi vor fi organizate și referendumuri locale privind revocarea primarului din satul Hăsnășenii Mari, raionul Drochia și comuna Sadîc, raionul Cantemir.