Grosu a glumit despre Gonzalez: Nu sunt familiarizat cu numele latino-americane
Noua identitate a fostului lider PD, Vladimir Plahotniuc, a stârnit glume în Parlamentul de la Chișinău.

La cererea unei jurnaliste de a comenta situația, președintele Parlamentului a răspuns ironic: „Nu sunt familiarizat cu numele latino-americane”, transmite tv8.md.
„Persoana apare în sistemul Interpol, la anumite momente, când traversează niște hotare, ceea ce însemnă că geografia deplasării acestui personaj devine mai mică. Sunt deja câteva exemple când s-au aprins beculețele”, a răspuns Igor Grosu.
Subiectul „Gonzalez” a continuat și la ședința Parlamentului, atunci când Igor Grosu a oferit cuvânt deputatului BCS, Petru Burduja, pentru prezentarea unui proiect de lege pentru includerea acestuia în ordinea de zi.
„Dvs. sunteți Mudreac, nu Burduja. Puteți să fiți alături și de Gonzales, dar aici nu-i motiv”, a glumit Grosu.
După observația președintelui Parlamentului, deputații au izbucnit în râs.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


