Grosu, despre listele electorale ale PAS: Suntem deschiși nu doar pentru membrii partidului
Partidul Acțiune și Solidaritate exclude participarea într-un bloc electoral de dreapta la alegerile parlamentare din toamnă, afirmă liderul formațiunii, Igor Grosu.

„Nu! Vă spun sincer, pentru că toți mă întreabă și în cadrul vizitelor din teritoriu. Noi am avut o experiență de bloc. Acum probabil mă aud și colegii cu care am fost în acea experiență. A fost foarte cu provocări. Noi o să venim cu o ofertă electorală, asta trebuie să facem. O să venim cu o ofertă electorală foarte bună. O să vă spunem la timpul potrivit”, a declarat Igor Grosu în cadrul unei emisiuni la JurnalTV.
Referindu-se la lista electorală pentru alegerile parlamentare din toamnă, Igor Grosu a menționat că aceasta va include și persoane care nu sunt membri de partid.
„Suntem deschiși pentru persoane care nu neapărat sunt membri PAS. Obiectivul nu sunt anumite persoane din partid care mort copt se văd neapărat în lista de deputați. Cei are își pregătesc costumele și își cumpără cravata nu înțeleg că asta e o povară”, a spus Igor Grosu.
Într-o altă ordine de idei, Grosu a fost întrebat dacă PAS continuă să excludă o alianță cu Blocul „Alternativa” în viitorul Legislativ, în condițiile în care ultimul sondaj arată că nicio altă formațiune pro-europeană, în afară de PAS, n-ar trece pragul electoral la alegerile din toamnă.
„O să ne batem pentru cel mai bun scor. Fiecare partid proeuropean are șansa să se bată. Să spun acum că niciun alt partid proeuropean n-o să intre în Parlament n-ar fi corect din partea mea.
Suntem deschiși să colaborăm cu cei care într-adevăr împărtășesc opțiunile noastre, integrarea europeană. Blocul pe care l-ați menționat (Blocul „Alternativa”) numai proeuropean nu este. Acolo îs patru conserve, una mai expirată decât alta și când le deschizi iese tot parfumul de la Kremlin. Trebuie de luptat, trebuie de muncit”, a concluzionat Igor Grosu.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


