Grosu, despre cei 75.000 de euro găsiți de procurorul general: Sunt niște interese pentru a incita aceste lucruri
Igor Grosu a comentat scandalul izbucnit după ce în raportul Comisiei de evaluare externă a procurorilor a fost menționat un borcan cu 75.000 de euro, găsit de procurorul general, Alexandr Machidon, în beciul casei părintești.

Grosu a declarat că șeful Procuraturii trebuie să ofere cât mai multe explicații pentru a elimina orice suspiciune apărută în spațiul public, transmite realitatea.md.
„Domnul procuror general trebuie să comunice cât mai mult, să explice și să epuizeze toate suspiciunile”, a afirmat speakerul.
Întrebat cum califică situația în contextul activității Comisiei Vetting și Pre-Vetting, Igor Grosu a remarcat că astfel de cazuri provoacă nedumeriri în societate, menționând că niciun alt procuror general nu a fost vizat de informații privind găsirea unei sume atât de mari de bani.
Totodată, președintele Parlamentului a sugerat că în jurul acestui caz ar putea exista și interese menite să amplifice tensiunile, pe fondul reformelor din sistemul de justiție.
„Nu exclud că sunt și niște interese pentru a incita aceste lucruri. Sistemul încă trebuie curățat. Sunt cei care au picat, au plecat cu supărări sau au fugit din sistem. Acolo luptele vor continua”, a declarat Igor Grosu.
Alexandru Machidon, numit procuror general în aprilie, a fost audiat de două ori în cadrul procedurii de evaluare a integrității etice și financiare. Unul dintre cazurile examinate a vizat o sumă de 75.000 de euro, despre care acesta a declarat că provine din economiile părinților, păstrate în numerar și ulterior descoperite în beciul familiei.
Potrivit explicațiilor sale, suma ar fi fost împărțită între el și sora sa, angajată la CNA, care ar fi primit 20.000 de euro, în timp ce lui i-ar fi revenit 55.000 de euro. Diferența ar fi fost justificată prin faptul că sora sa deținea deja o locuință achiziționată cu sprijin financiar anterior din partea părinților.
O parte din bani ar fi fost folosită pentru achiziția unui apartament în Chișinău, cumpărat, potrivit acestuia, cu 34.000 de euro.
Comisia de evaluare a constatat însă că valoarea de piață estimată a locuinței era mai mare, de aproximativ 45.000 de euro, ridicând întrebări privind prețul declarat.
Comisia a menționat că, deși au existat dubii privind valoarea reală a tranzacției, nu au fost suficiente probe pentru a demonstra o subevaluare intenționată.