theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
21 Decembrie 2024, 08:00
16 523
Copiază linkul
Link copiat

Grosu: Cetățenii vor beneficia de compensații la energie electrică, dacă prețul va crește

În Republica Moldova nu vor fi deconectări temporare de energie electrică, iar în cazul în care prețul la energie va crește - cetățenii vor beneficia de compensații.

Grosu: Cetățenii vor beneficia de compensații la energie electrică, dacă prețul va crește.
Grosu: Cetățenii vor beneficia de compensații la energie electrică, dacă prețul va crește.

Despre aceasta a declarat președintele Parlamentului Igor Grosu în cadrul emisiunii Cutia Neagră de la canalul TV8, transmite moldova1.md.

„Negociem acum cu partea română toate scenariile, în cazul în care va interveni modificarea prețului evident că vom interveni cu compensații. Noi avem prevăzute resurse în cazul în care va interveni această situație să venim cu un ajutor. Vom face calculele, să vedem care este prețul, apoi vom comunica. Au loc discuții cu partea română, de aceea e prematur acum să zicem”, a declarat Igor Grosu.

Acesta a răspuns afirmativ la întrebarea dacă vor fi acordate compensații în cazul în care prețurile vor crește.

Reamintim că Energocom a anunțat că va mări volumele de achiziționare a energiei electrice din România.

Cetățenii Republicii Moldova beneficiază de compensații sub formă monetară pentru perioada rece. Potrivit unei decizii, pentru luna noiembrie beneficiarii eligibili înregistrați pe platforma compensații.gov.md (circa 90% din numărul total) primesc un ajutor de la 300 până la 800 de lei, în funcție de gradul de vulnerabilitate. Pentru luna decembrie nu au fost stabilite deocamdată compensații.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat