Grădinaru: Dragalin face acum jocul celor care vor să discrediteze reforma justiției
Deputatul PAS Vasile Grădinaru consideră că fosta șefă a Procuraturii Anticorupție, Veronica Dragalin, „le face jocul celor care încearcă să discrediteze reforma justiției”.

Opinia a fost exprimată în cadrul unei emisiuni, comentând acuzațiile recente ale acesteia la adresa fostului ministru al Justiției Sergiu Litvinenco și a fostei conduceri a CNA, pe care i-a acuzat de șantajarea judecătorilor, transmite jurnal.md.
„Dragalin face acum jocul celor care vor să discrediteze reforma justiției, pentru a demonstra că nu trebuie la nimeni acest vetting, iar cei corupți trebuie să rămână în continuare în acest sistem.
Când a venit în funcție a știut din start că acesta este planul nostru. Cei mai odioși judecători deja au plecat din sistem. Același lucru îl fac unii procurori, doar că din păcate mai este mult timp până la finalizarea evaluării întregului sistem. Totuși această reformă o să avanseze până la capăt.
Acum dacă un fost procuror se transformă în politician, e problema dumneaei. (...) În calitate de membru al Comisiei Juridice nu o dată am avut discuții cu reprezentanții Procuraturii Anticorupție și îi întrebam de ce nu reușesc măcar cu cei care vădit încalcă legea, că i-a văzut toată lumea cum au luat sacoșe, etc. Ei de fiecare dată ne spuneau că mai au nevoie de ceva”, a declarat deputatul PAS, Vasile Grădinaru.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


