Gligor, despre afacerea lui Trubca: Nu am întâlnit niciodată terenuri cu regim R7 la 10.000 de euro pentru un ar
Investiția imobiliară în care este implicat deputatul PAS Alexandr Trubca stârnește mai multe semne de întrebare, după ce a ajuns în centrul atenției în pragul apariției unei investigații pe acest subiect.

Juristul și liderul Partidului Schimbării, Ștefan Gligor, a remarcat că prețul declarat de Trubca, de 10.000 de euro, este mult sub nivelul pieței, unde prețurile pornesc de la 40-50.000 de euro, ceea ce ridică „dubii rezonabile”, scrie stiri.md.
Ștefan Gligor tratează cu scepticism explicațiile oferite de deputatul PAS Alexandr Trubca, care relata că el și un partener ar fi constituit o societate civilă după ce au identificat un teren vândut la un preț „extrem de avantajos”, de aproximativ 10.000 de euro pentru un ar. În cazul unui teren de 80 de ari, tranzacția se ridica așadar la circa 800.000 de euro.
„Din ce am înțeles de la domnul Trubca, dumnealui a făcut o societate civilă împreună cu un partener. Ce înseamnă asta? Dumnealui a identificat precum că un teren la un preț extrem de avantajos - de 10.000 de euro arul. Pentru 80 de ari este un preț de 800.000 de euro. În realitate, din ceea ce cunosc eu, pentru că urmăresc piața, terenurile care au un regim R7 (adică bune pentru blocuri de locuit, dar nu pentru case particulare, costă de la 40.000-50.000 de euro pe ar în sus. Adică e o diferență semnificativă și de aici apar și dubiile rezonabile. Pentru în perimetrul Chișinăului sau suburbiilor, terenuri cu regim R7 eu n-am întâlnit niciodată la așa preț. Niciodată”, a sublinat Gligor.
În opinia sa, valoarea invocată de Trubca pentru terenul achiziționat este atât de mică încât cu greu poate fi întâlnită chiar și în cazul unui lot destinat construcției unei case particulare. Gligor a afirmat că, dacă cineva reușește să găsească un teren de 6-8 ari în suburbiile Chișinăului la un preț de aproximativ 10.000 de euro pentru un ar, poate fi considerat „bravo” și „extrem de norocos”, având în vedere că o astfel de oportunitate este ieșită din comun.
„Domnul Trubca este mult mai norocos decât mine, pentru că și eu, cu mai mulți colegi și prieteni, ne gândeam să ne asociem și să facem un proiect imobiliar de dezvoltare, ceva frumos. Nu a fost să fie, pentru că prețurile sunt extraordinare. Acum, prețul pe care îl declară este un preț pe care îl regăsești cu greu pentru o casă particulară. Dacă cauți un teren de 6-8 ari și dacă găsești cu 10.000 de euro în perimetrul suburbiilor Chișinăului, ești bravo, ești norocos, este extraordinar”, insistat juristul.
Ștefan Gligor a estimat, potrivit explicațiilor oferite de Alexandr Trubca, că deputatul și partenerul său majoritar ar urma să primească aproximativ 20% din suprafața locativă care va putea fi comercializată în viitorul proiect imobiliar.
„Dacă vorbim despre 80 de ari, este vorba de zeci de mii de metri pătrați. Trebuie de verificat documentația proiectului. Și credibilitatea acestei istorii este una, în opinia mea, destul de joasă”, a atras atenția Ștefan Gligor.


