Gherman: Tofan are libertatea de a decide asupra componenței Guvernului
Viitorul cabinet de miniștri va include unele remanieri, însă schimbările nu vor afecta domeniile-cheie în care Republica Moldova trebuie să accelereze procesul de armonizare a legislației naționale cu acquisul comunitar.

O spune vicepreședinta Parlamentului, Doina Gherman, lideră a fracțiunii PAS. Potrivit ei, premierul desemnat Vasile Tofan își construiește propria echipă guvernamentală și are libertatea de a decide asupra componenței Executivului, informează ipn.md.
Potrivit ei, vor exista ajustări în echipa guvernamentală, însă acestea vor fi făcute astfel încât să nu încetinească implementarea angajamentelor asumate în procesul de integrare europeană.
„Vor fi ajustări în echipa guvernamentală. Totodată, premierul desemnat își dă bine seama că trebuie să avansăm rapid pe anumite aspecte din agenda europeană, de aceea anumite schimbări, mai ales în domeniile unde avem de livrat mult pe armonizarea legislației, nu vor ajuta. Dar de principiu, Vasile Tofan este deschis să-și consolideze echipa”, a declarat Doina Gherman în cadrul emisiunii „Cabinetul din Umbră” de la JurnalTV.
Vicepreședinta Parlamentului a subliniat că Vasile Tofan are libertatea deplină de a-și selecta echipa de miniștri și că majoritatea parlamentară nu va interveni în deciziile sale privind eventualele remanieri.
„Premierul desemnat are o viziune clară. Noul Guvern va aduce un nou suflu, mai mult optimism. Are mâinile libere să facă toate schimbările pe care și le dorește. Noi nu avem cum să-i dictăm în privința remanierilor din Guvern. Este echipa pe care și-o creează premierul desemnat și are toată susținerea noastră”, a precizat Doina Gherman.
Vasile Tofan urmează să prezinte componența noului Guvern, programul de guvernare și să ceară votul de încredere al Parlamentului în cadrul ședinței plenare programate pentru 21 iulie.


