Secretarul general al Consiliului Europei va efectua o vizită la Chișinău
Secretarul general al Consiliului Europei, Alain Berset, va efectua prima sa vizită oficială în Republica Moldova, pe 12-13 februarie.

Potrivit Oficiului Consiliului Europei la Chișinău, această vizită subliniază angajamentul Consiliului Europei de a consolida cooperarea cu Republica Moldova și va servi, de asemenea, ca prilej pentru lansarea oficială a noului Plan de Acțiune pentru Republica Moldova pentru 2025-2028, transmite jurnal.md.
În cursul vizitei sale, Secretarul general Berset va avea întâlniri cu președinta Maia Sandu, prim-ministrul Dorin Recean și președintele Parlamentului Igor Grosu, precum și cu reprezentanți ai societății civile și ai sistemului judiciar.
Aceste discuții se vor axa pe prioritățile-cheie, inclusiv drepturile omului, democrația și statul de drept.
De asemenea, în cadrul aceleiași vizite, Secretarul general va interacționa cu studenții Universității de Stat din Moldova și va ține o prezentare la tema „Dezinformarea - o amenințare la adresa democrației europene”.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.