Dughin: Moldova va face curând parte din România, însă ulterior aceasta va fi integrată în Rusia
Ideologul Alexander Dughin, considerat „creierul lui Putin”, a scris despre asta pe rețeaua de socializare X.

„Unde pot fugi woke-iștii și elita de democrați din SUA? Canada? Trudeau a fost recent la Mar-o-Lago. Israel? Acolo există un război. Londra, Paris, Dubai? Exact acolo unde au fugit liberalii ruși. Sau Moldova? Asta va fi parte a României în curând. Dar România va fi parte din Rusia”, se arată în postarea lui Dughin, relatează ZdG.
Ministerul Afacerilor Externe din România a răspuns acestei afirmații:
„Atât de previzibil! Pentru că pe 1 decembrie românii au sărbătorit cu mândrie Ziua Unirii, să ne reamintim că Rusia nu a recunoscut Unirea. A făcut-o doar cu rea-credință, sub efectul combinat al voinței suverane a României și al presiunii puterii occidentale. Același lucru va face ca Rusia să eșueze din nou”, a transmis purtătorul de cuvânt al MAE pe X.
Alexander Dughin se află pe lista persoanelor interzise în UE, este promotor al „Uniunii Eurasiatice”, din care să facă parte toate statele din URSS, și promotor al unor idei cvasi-naziste despre identitatea rusă, fiind numit ideologul „lumii ruse”. Împreună cu scriitorul și politicianul Eduard Limonov, a fost creatorul și inspiratorul ideologic al Partidului Național Bolșevic, interzis ulterior în Rusia.
Alexandr Dughin este considerat „Rasputinul lui Putin” sau „creierul lui Putin” din cauza presupusei sale relații cu liderul de la Kremlin, iar mulți sunt de părere că anume el stă în spatele invaziei ruse din Ucraina și că, deși nu are un rol oficial în guvern, l-ar influența puternic pe Putin, în special în ceea ce privește propaganda.
Alții, însă, susțin că Putin și Dughin nu se cunosc personal.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


