theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
4 Februarie 2025, 15:44
16 234
Copiază linkul
Link copiat

Dodon: Criza tranzitului de gaze ar putea fi folosită pentru a destabiliza R. Moldova

Igor Dodon, în cadrul conferinței de presă de astăzi, 4 februarie, „i-a avertizat pe Maia Sandu și Vladimir Zelenski privind scenariile de destabilizare și implicarea Moldovei în acțiuni militare".

Dodon: Criza tranzitului de gaze ar putea fi folosită pentru a destabiliza R. Moldova.
Dodon: Criza tranzitului de gaze ar putea fi folosită pentru a destabiliza R. Moldova.

Fostul președinte și liderul Partidului Socialiștilor, Igor Dodon, a comentat situația legată de suspendarea tranzitului de gaze prin Ucraina, afirmând că această criză are atât un caracter economic, cât și politic.

„Criza creată prin suspendarea tranzitului de gaze prin Ucraina. Interesul Maiei Sandu este evident, dacă va avea loc o destabilizare, aceasta va avea șansa de a anula alegerile parlamentare, care trebuie să aibă loc anul acesta, deoarece le va pierde. Interesul lui Zelenski, sper că nu este așa, dar cel mai probabil este despre sabotarea negocierilor de pace între Trump și Putin. Criza a fost rezolvată temporar, dar doar până săptămâna viitoare. Gazul a apărut, dar nu există mecanisme sistematice și clare pentru asigurarea cu gaz a malului stâng. Întreaga Moldovă riscă să rămână fără energie electrică, iar vorba nu este doar despre cetățenii malului drept sau stâng. Această diviziune nu ar trebui să existe, suntem cu toții cetățeni ai aceleași țări.

Vreau să-i avertizez pe Maia Sandu și pe Zelenski de scenariile de destabilizare și implicarea Moldovei în acțiuni militare. Recent am auzit din partea oficialilor georgieni că au fost forțați să deschidă un al doilea front împotriva Rusiei. Îi îndemn pe Maia Sandu și Zelenski să nu joace aceste jocuri, iar dacă acest lucru se va întâmpla, va fi vina Maiei Sandu”, a spus Dodon, citat de actualitati.md.

În opinia fostului președinte, criza a demonstrat că este momentul pentru reintegrarea Transnistriei:

„Această criză a arătat că este timpul să reunim cele două maluri ale Nistrului. Problema trebuie rezolvată, trebuie să reintegrăm țara. Transnistria nu va supraviețui fără Moldova. Prima lună din 2025 a arătat acest lucru. Chișinăul este mult mai slab fără Transnistria”.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat