Cernăuțeanu: Circa 300 de canale și grupuri de pe Telegram gestionate de membrii grupării Șor, închise
Despre acest lucru a anunțat șeful Inspectoratului General al Poliției (IGP), Viorel Cernăuțeanu.

Autoritățile au închis aproximativ 300 de canale și grupuri de pe Telegram care aparțin grupării infracționale „Șor", transmite deschide.md.
În cadrul audierilor parlamentare cu privire la fraudele electorale semnalate în cadrul alegerilor prezidențiale și al referendumului republican din această toamnă, șeful IGP a menționat că în aceste luni s-a reușit închiderea a peste 170 de canale de Telegram și 98 de grupuri închise, unde activiștii grupării „Șor” erau instruiți de persoane din străinătate.
Potrivit lui Cernăuțeanu, în acele bot-canale, activiștii lui Șor erau instruiți de persoane foarte bine pregătite din afara R.Moldova.
„Este vorba de juriști, psihologi sau politologi. Acolo, activiștilor li se explica care sunt acțiunile ulterioare și cum trebuie să se comporte în diverse situații”, a explicat șeful Poliției Naționale.
Anume din aceste considerente, precizează Viorel Cernăuțeanu, a fost necesară intervenția pentru închiderea canalelor de Telegram.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.