Ceban: Este legal și corect ca primarul Capitalei să fie membru al Guvernului
Primarul de Chișinău, Ion Ceban, se vrea în componența noului Guvern, ce urmează a fi învestit în perioada următoare. Despre aceasta edilul a anunțat în cadrul ședinței de astăzi, 27 octombrie, a Primăriei.

„Cât privește Chișinăul, unde locuiesc și activează aproape un milion de cetățeni, aproape jumătate din populația Republicii Moldova, ar fi legal, logic și corect ca primarul Capitalei să fie membru de Guvern.
Este Capitala țării, unde activitatea economică formează în mare parte bugetul de stat, care întreține toată țara. Colaborarea și comunicarea dintre cele două instituții trebuie să fie directă și nu prin diverși soli sau intermediari, așa cum s-a întâmplat până acum.
Iar tot ce am făcut împreună cu echipa Primăriei mun. Chișinău a fost să dezvoltăm Chișinăul în pofida tuturor crizelor și blocajelor precedenților reprezentanți ai autorităților publice centrale, începând cu Guvernul, Parlamentul și instituțiile subordonate”, a declarat Ion Ceban, potrivit unimedia.info.
Edilul a subliniat importanța unei gândiri democratice, bazate pe standarde europene, și nu pe „un comportament dictatorial, în scopuri înguste de partid”.
În cadrul unei ședințe anterioare a Primăriei, Ion Ceban s-a adresat viitorului premier.
„Vin cu un sfat pentru viitorul premier, dar și miniștri, să nu facă politică, ci politici pentru toți cetățenii în mod egal”, a declarat el.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.