theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
12 Februarie 2026, 15:18
5 040
Copiază linkul
Link copiat

Ceban acuză guvernarea că evită conflictul de la Dereneu: Toți stau prin birouri

Primarul Capitalei, Ion Ceban, a criticat dur guvernarea în contextul conflictului de la Dereneu, amintind că la ultimele alegeri în localitate a câștigat PAS, iar la cele prezidențiale a fost votată Maia Sandu.

Ceban acuză guvernarea că evită conflictul de la Dereneu: Toți stau prin birouri.
Ceban acuză guvernarea că evită conflictul de la Dereneu: Toți stau prin birouri.

Edilul a cerut reprezentanților puterii să meargă în sat și „să așeze părțile la masă”, relatează unimedia.info.

„Pentru cine credeți că au votat majoritatea locuitorilor din localitatea Dereneu, Călărași, și care a fost partidul clasat pe locul nr. 1 în localitate? Vă spun eu.

La alegerile parlamentare din toamna anului 2025, în satul Dereneu a câștigat PAS, iar la alegerile prezidențiale din anul 2024 a câștigat Maia Sandu.

Deci nu îi voi judeca pe oamenii care stau acolo și nici pe polițiști.

Îi judec pe politicieni, pe cei de la guvernare, care nu au curajul să meargă acolo, deși erau primii care vorbeau cu oamenii în campania electorală, când veneau după voturi.

Am spus și ieri: aveți curaj și așezați părțile la masă, pentru că, până la urmă, oamenii suferă, iar lăcașul aparține Ministerului Culturii.

Toți tac și stau prin birouri. Oamenii stau și îngheață afară, alții au rămas să protesteze în biserică, fără mâncare și fără căldură.

Condamnăm acțiunile PAS și ale celor de la guvernare, care nu întreprind nicio măsură.

Dumnezeu este unul. Măcar frica de Dumnezeu să vă fie”, a scris Ceban.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat