Băsescu: R. Moldova va ajunge mai întâi în UE, apoi se va uni cu România
Fostul președinte al României, Traian Băsescu, consideră că Republica Moldova va adera la UE înainte de o eventuală unire cu România. În opinia sa, ambele obiective se vor realiza, însă integrarea europeană va avea loc prima.

Declarațiile au fost făcute în emisiunea Outsider Politic de la Recorder, informează zdg.md.
În cadrul emisiunii, Traian Băsescu a fost întrebat: „Cu Republica Moldova ne vom întâlni în Uniunea Europeană sau ne vom uni?”. În replică, acesta a afirmat că ambele variante se vor întâmpla.
„Problema este care va fi prima și eu cred că intrarea în Uniunea Europeană va fi prima”, a adăugat Băsescu.
Vorbind despre un posibil referendum privind unirea, el și-a exprimat convingerea că o astfel de inițiativă ar primi sprijin.
„Dacă referendumul ar avea loc acum sau ar fi pregătit corespunzător, ar trece”, consideră fostul președinte.
Potrivit lui, cu cât acțiunile Rusiei în Ucraina devin mai agresive, cu atât dorința locuitorilor Moldovei de a găsi o soluție care să asigure securitatea țării crește.
„Când am început mandatul, susținătorii unirii erau în jur de 3%. Acum sunt peste 40%. Pentru că România a dus o politică de derusificare prin acordarea cetățeniei. Acum 1,5 milioane de cetățeni ai Republicii Moldova au cetățenie română”, a spus Băsescu.
Reamintim că, în mai 2026, Traian Băsescu a primit cetățenia Republicii Moldova printr-un decret semnat de președinta Maia Sandu.
De la începutul anului 2026, subiectul unei eventuale uniri a R. Moldova cu România a reapărut constant pe agenda publică, fiind abordat aproape lunar în declarațiile liderilor politici de pe ambele maluri ale Prutului, în interviuri internaționale, poziționări oficiale și sondaje de opinie.


