Berlinschii: Cer mutarea Energocom într-un sediu al statului
Deputatul Partidului Nostru Alexandr Berlinschii îi solicită Guvernului să identifice un imobil al statului în care să fie mutat sediul Energocom.

Parlamentarul susține că întreprinderea achită anual peste 5,2 milioane de lei pentru închirierea unui sediu de la o companie privată, iar această cheltuială ar putea fi redusă, informează stiri.md.
Berlinschii a anunțat că i-a adresat un demers prim-ministrului Vasile Tofan, prin care cere identificarea unui imobil aflat în proprietatea sau gestiunea statului care să poată fi pus la dispoziția Energocom.
„L-am văzut pe domnul Tofan preocupat de utilizarea responsabilă a banului public, ceea ce este salutabil. I-am expediat un demers prin care i-am solicitat să identifice un sediu aflat în gestiunea statului pentru Energocom. Iar dacă un astfel de spațiu nu poate fi oferit gratuit, atunci cel puțin chiria să fie achitată unei instituții publice, astfel încât banii să rămână în circuitul public”, a declarat deputatul.
Parlamentarul consideră că mutarea companiei într-un imobil al statului ar putea genera economii de până la 5,2 milioane de lei anual. În cazul în care spațiul nu ar putea fi oferit gratuit, acesta propune ca Energocom să închirieze un sediu de la o instituție publică.
Berlinschii a precizat că va informa opinia publică despre răspunsul Guvernului și despre eventualele măsuri care vor fi întreprinse în urma demersului său.
Potrivit informațiilor prezentate de deputat, aproximativ 60% din costul anual de 5,2 milioane de lei pentru chiria sediului Energocom este inclus în tariful la gazele naturale achitat de consumatori.
Totodată, Berlinschii susține că sediul companiei ar fi fost selectat fără organizarea unei licitații, prin colectarea mai multor oferte. Autoritățile și Energocom nu au comentat deocamdată solicitarea și afirmațiile deputatului.


