Alternativа va decide asupra sprijinului pentru noul Guvern după o întâlnire cu candidatul la funcția de premier
Blocul Alternativa va decide dacă susține sau nu candidatura lui Alexandru Munteanu la funcția de premier doar după prezentarea oficială a acestuia și a programului său de guvernare.

Cel puțin asta au declarat reprezentanții formațiunii, Gaik Vartanean și Olga Ursu, în cadrul consultărilor cu președinta Maia Sandu, scrie tv8.md.
„Am avut discuții cu doamna președintă, am vorbit despre candidat, viitorul Guvern, principiile pe care ne vom baza când vom lua decizia. Vom lua decizia despre Guvern după consultări cu prim-ministrul care va fi desemnat și după ce noi vom face cunoștință cu programul și componența Guvernului”, a declarat președintele fracțiunii parlamentare a Blocului, Gaik Vartanean.
Cât despre candidatul PAS la funcția de premier, Vartanean a declarat: „Pare să fie un profesionist, un om foarte deștept, economist, background foarte bun”.
Reprezentanții blocului au prezentat șefei statului principalele repere ale formațiunii:
- nu vor înainta un premier, deoarece nu fac parte dintr-o majoritate;
- sunt deschiși la negocieri;
- ar susține un Guvern cu miniștri tehnocrați dacă programul va coincide cu cel al Alternativei;
- cer consens pe priorități precum lupta cu corupția, dezvoltarea economică, pacea, relația dintre administrația centrală și cea locală și soluții legislative pentru problemele urgente, inclusiv în Chișinău.
Totodată, se declară o forță de centru, pro-europeană.
Întrebați de ce au lipsit liderii alianței politice, inclusiv Ion Chicu, aceștia au explicat că delegația trimisă la Președinție a fost convenită de formațiune.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.