Adrian Candu: Sunt finul lui Plahotniuc. Este un fapt de viață, nu o legătură profesională
Fostul președinte al Parlamentului Moldovei, Adrian Candu, care făcea parte din cercul apropiat al oligarhului Vlad Plahotniuc, a comentat public, pentru prima dată după mult, timp relația sa actuală cu Plahotniuc.

El a scris pe rețelele de socializare că activitatea sa actuală nu are nicio legătură cu Plahotniuc și că încercările „să reîncălzească povești vechi” sunt comandate, transmite infotag.md.
„Da, este adevărat, sunt finul domnului Plahotniuc. Este un fapt de viață, nu o legătură profesională. Tot ceea ce construiesc astăzi în România, în mediul privat, alături de echipa mea, este independent, fără nicio implicare, influență sau conexiune cu dumnealui ori cu politica moldovenească”, a subliniat Andrian Candu.
Potrivit lui, în ultimele săptămâni au apărut „așa-numite investigații” care încearcă să-i asocieze numele cu Plahotniuc și cu procesele politice din Moldova.
„Știu prea bine cum funcționează aceste mecanisme. După ani în politică, le recunoști ușor: aceleași scenarii, aceleași mâini invizibile, aceleași temeri și frustrări. Poate că unii nu s-au liniștit, fie de teamă, fie din invidie, fie dintr-o simplă obsesie”, a remarcat fostul președinte al Parlamentului.
El a reamintit că a părăsit politica în totalitate acum patru ani, în ciuda solicitărilor din partea unor figuri influente de a reveni.
„Am refuzat. Nu mă interesează și nu-mi doresc să reiau acel drum. Astăzi, tot ceea ce contează pentru mine sunt familia mea, prietenii mei, colegii mei și proiectele în care cred”, a subliniat Candu.
El a precizat că locuiește acum între Praga și București, dezvoltând afaceri în România, unde, potrivit propriilor afirmații, „a luat-o de la zero”.
Deși declară că „nu este interesat de politică”, Andrian Candu nu comentează apelul său către foștii colegi de a se uni pentru a participa la alegerile parlamentare. Acesta a fost lansat imediat după reținerea lui Plahotniuc în Grecia și după ce acesta a declarat că „plănuiește să revină în Moldova pentru a-și demonstra nevinovăția”.
Atunci, Candu a îndemnat toți foștii democrați să „consolideze forțele în jurul Partidului Democrat Modern din Moldova (PDMM)”, pe care l-a creat imediat după ce Partidul Democrat a pierdut puterea în 2019.
„Unele legături sunt mai puternice decât timpul, funcțiile sau distanțele. (...) Astăzi mă adresez foștilor colegi din Pro Moldova — partidul pe care l-am fondat și condus în faza inițială. Acum acest proiect politic se numește Partidul Democrat Modern din Moldova. (...) Îi îndemn pe foștii colegi din toate partidele, precum și pe cei care au părăsit politica, dar continuă să împărtășească principiile noastre: uniți-vă și consolidați forțele pentru binele Moldovei”, a declarat Candu, după apelul lui Plahotniuc, care, prin intermediul avocaților săi, a cerut foștilor colegi „să se mobilizeze”.
PDMM nu a fost admis la alegeri din cauza legăturilor cu gruparea lui Plahotniuc și a finanțării netransparente.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


