Adrian Dupu pleacă de la conducerea Departamentului român pentru Relația cu Moldova
Adrian Dupu și-a încheiat mandatul de secretar de stat al Departamentului pentru Relația cu Republica Moldova (DRRM) din cadrul Guvernului României.

Anunțul a fost făcut de Dupu pe pagina sa oficială, transmite ipn.md.
„Am preluat o instituție de care auzise foarte puțină lume și am transformat-o într-un reper al relațiilor între România și Moldova. Indiferent că vorbim despre proiecte educaționale realizate cu universități sau cu licee, școli, grădinițe, sau de proiecte culturale, că vorbim de susținerea mass-media sau a bisericii, DRRM, sub conducerea mea și a echipei, a reușit să devină una dintre cele mai respectate instituții românești în stânga Prutului”, a menționat Adrian Dupu.
Presa din România scrie că Adrian Dupu a fost eliberat la decizia premierului Marcel Ciolacu.
Până la numirea noului conducător al DRRM, atribuțiile secretarului de stat vor fi exercitate de Constantin-Valentin Răducanu, director general în management și proiecte.
Adrian Dupu a fost numit în 2021 secretar de stat la Departamentul pentru Relația cu Republica Moldova, printr-o decizie a prim-ministrului din acea perioadă, Florin Cîțu.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


