Usatîi: Sunt șanse mari să plătim mai mult la iarnă pentru gaz
Liderul „Partidului Nostru”, Renato Usatîi, susține că prețul gazului va fi mai scump, deoarece nu a fost achiziționat la timp. Politicianul a amintit că, PAS a promis reducerea tarifelor pentru consumatori.

„În campania electorală PAS a promis că va ieftini tariful la gaz pentru consumatori. Astăzi sunt șanse mari să plătim mai mult la iarnă, pe când s-a putut de cumpărat gaz cu 300-350 de dolari vara, însă guvernarea PAS i-a cedat Gazpromului până la prezidențiale că sunt gata să cumpere cu 500 de dolari. Asta este o demonstrație că ei sunt gata cumva să colaboreze cu Rusia. Ei au făcut această acțiune, de ce au umblat trei ani prin firme intermediare și același gaz rusesc la preț dublu-triplu, ca azi iar să ne întoarcem la Moscova. Lucru acesta era stabilit, trolii lor spunea că Usatîi minte. Azi ne întoarcem la gazul rusesc, dar de ce nu ne-am întors îniante de alegeri, pentru că se temeau să pierdă electoratul. Aici e crima, nu e crima că s-a dus să discute, ci cum o fac ei. Acum pe noi ne așteaptă gaz mai scump pentru că nu a fost cumpărat la timp", a meționat Renato Usatîi, transmite newtv.md.
PAS nu a venit deocamdată cu o reacție la declarațiile lui Usatîi.
Amintim că, ieri, 25 noiembrie, ministrul Energiei, Victor Parlicov, a avut o întâlnire de lucru cu președintele Gazprom, Alexei Miller. Părțile au discutat despre livrările de gaze naturale în Republica Moldova (în regiunea transnistreană) în baza contractului existent după 1 ianuarie, în special în cazul în care tranzitul prin Ucraina este întrerupt. De asemenea, au discutat soluționarea datoriei Moldovagaz față de Gazprom. În acest context, părțile au convenit că vor relua consultările pe această chestiune.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


