theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
7 Ianuarie 2025, 15:40
19 471
Copiază linkul
Link copiat

UE îndeamnă Tiraspolul să accepte gazul și ajutorul umanitar din Moldova

Pretinsele autorități de la Tiraspol ar trebui să accepte ofertele alternative de aprovizionare cu energie. Îndemnul a fost lansat de către Comisia Europeană.

UE îndeamnă Tiraspolul să accepte gazul și ajutorul umanitar din Moldova.
UE îndeamnă Tiraspolul să accepte gazul și ajutorul umanitar din Moldova.

„Înțelegem că Guvernul Republicii Moldova a oferit deja energie și asistență umanitară regiunii transnistrene, ceea ce nu a fost acceptat până acum. Încurajăm Tiraspolul să coopereze cu Chișinăul pentru a aborda situația în interesul populației locale”, a declarat Anitta Hipper, purtătorul de cuvânt al Comisiei pentru afaceri externe, scrie tv8.md.

De asemenea, Anna-Kaisa Itkonen, purtătorul de cuvânt al UE pentru energie și locuințe, a declarat că Bruxelles-ul a înființat un grup de lucru cu Republica Moldova și monitorizează „situația foarte gravă” din regiune.

„Continuăm să avem schimburi constante cu autoritățile moldovenești pentru a atenua orice consecințe ale încetării furnizării de gaze rusești către țară”, a adăugat oficiala.

Reamintim că liderul de la Tiraspol, Vadim Krasnoselski, a negat că autoritățile de la Chișinău ar fi oferit sprijin regiunii transnistrene. În același timp, purtătorul de cuvânt al Guvernului, Daniel Vodă, a prezentat un document oficial prin care Chișinăul a notificat oficial Tiraspolul despre posibilitatea de a ajuta regiunea. Potrivit acestuia, oferta a fost respinsă.

Anterior, președintele interimar al Moldovagaz, Vadim Ceban, a confirmat că Tiraspoltransgaz a refuzat ajutorul propus de Chișinău, pentru aprovizionarea cu gaze de pe piețele europene.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat