Transparența va costa peste 2 milioane de lei: Parlamentul schimbă sistemele de transmisiune live
Parlamentul urmează să își schimbe sistemele dedicate transmisiunilor live. Legislativul a lansat licitația pentru achiziționarea noilor echipamente, care va costa peste două milioane de lei.

Achiziția include camere video, calculatoare și sisteme de interpretare simultană. Serviciul de presă a Legislativului a comunicat pentru Realitatea că noile echipamente vor funcționa în sala de ședințe plenare, în sala „Europa”, dar și în alte spații ale Legislativului, unde au loc reuniuni publice, relatează rupor.md cu referire la realitatea.md.
„Pentru asigurarea transparenței activității parlamentare, Secretariatul Parlamentului intenționează să modernizeze dotările tehnice necesare pentru transmisiunea în direct a ședințelor plenare și a altor ședințe / evenimente publice”, au precizat responsabilii din cadrul instituției.
Achiziția va fi efectuată cu suportul financiar acordat de către Agenția Elvețiană pentru Dezvoltare și Cooperare, prin intermediul Proiectului „Consolidarea democrației parlamentare în Moldova (PADEM)”. Echipamentul utilizat actualmente de Parlament a fost procurat cu 13 ani în urmă.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


