Tarlev: Lipsa dezbaterilor ar afecta imaginea Republicii Moldova
Opinia a fost expusă de fostul prim-ministru al țării și actualul candidat la șefia statului, Vasile Tarlev.

Lipsa dezbaterilor electorale afectează imaginea Republicii Moldova, relatează noi.md.
Potrivit lui, ceea ce se întâmplă în prezent este o situație ieșită din comun.
„Consider că dezbaterile electorale trebuie să aibă loc. E un lucru bun, dar trebuie organizate corect, tematic, după un grafic aprobat de fiecare canal de televiziune. Dacă va fi o astfel de organizare, eu voi participa. Lipsa dezbaterilor electorale este un minus mare pentru democrație și pentru imaginea țării”, a afirmat Tarlev, în cadrul emisiunii Puterea a Patra.
Tot în cadrul aceleiași emisiuni, fostul premier a spus că are foarte multe întrebări care i le-ar adresa Maiei Sandu.
„Am ce să o întreb, dar aștept să fie organizate dezbaterile. Voi participa cu drag”. Tarlev a menționat că înainte de a-și confirma prezența, va analiza serios organizarea și implicarea Comisiei Electorale Centrale, cerând reguli clare și transparente pentru desfășurarea dezbaterilor.


