Tarlev, despre demisia lui Recean: Îl vom mai vedea într-un rol activ
Liderul Partidului Viitorul Moldovei, Vasile Tarlev, a comentat demisia prim-ministrului Dorin Recean, menționând că decizia premierului nu înseamnă retragerea sa definitivă din politică.

„Cred că îl vom mai vedea într-un rol activ, pentru că este o persoană cu anumite resurse și relații apropiate cu partidul de guvernare. În politică, foarte rar ceva este „pentru totdeauna””, a declarat Tarlev, transmite stiri.md.
Cât privește noua candidatură la funcția de prim-ministru, Vasile Tarlev susține că „este prematur să discutăm până nu va fi propusă oficial”.
Totuși, liderul Partidului Viitorul Moldovei a menționat că fiecare nou cabinet își are propriile condiții de activitate și propriile provocări.
„Printre cele mai importante se numără economia, politica socială, energia (...). Din păcate, până astăzi niciun guvern nu a reușit să atingă ritmurile de creștere economică din anii 2001–2009 — de până la 9% anual. Acelea nu au fost întâmplări norocoase, ci rezultatul unei abordări sistemice, al unei munci grele, al responsabilității, disciplinei și patriotismului. Indiferent cine va conduce următorul Cabinet de miniștri, eu rămân deschis dialogului, gata să împărtășesc din experiența mea și să ofer sprijin, atunci când este necesar”, a declarat Tarlev.
Acesta a mai menționat că este esențial ca anume candidatul la funcția de prim-ministru să dea dovadă de inițiativă, să consulte fracțiunile de opoziție și să construiască un dialog eficient.
„Dacă se va întâmpla așa în practică — vom vedea curând. Dar succesul oricărui Guvern nu începe cu declarații sonore, ci cu capacitatea de a asculta și de a auzi pe toți cei care doresc binele țării noastre - Moldova”, a conchis Vasile Tarlev.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


