theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
10 Decembrie 2024, 08:50
9 246
Copiază linkul
Link copiat

Tănase, despre influența rețelelor sociale asupra alegerilor: Orice aventurier ar putea ajunge președinte

Republica Moldova trebuie să analizeze cu atenție lecțiile învățate de la alegerile din România, mai ales în contextul dezvoltării rapide a tehnologiilor de comunicare.

Tănase, despre influența rețelelor sociale asupra alegerilor: Orice aventurier ar putea ajunge președinte.
Tănase, despre influența rețelelor sociale asupra alegerilor: Orice aventurier ar putea ajunge președinte.

Ignorarea acestor aspecte ar putea conduce la accesul la putere al populiștilor sau aventurierilor, a afirmat fostul președinte al Curții Constituționale, Alexandru Tănase, în cadrul emisiunii „Новая неделя” de la TV8, transmite tv8.md.

El consideră că toate forțele politice, inclusiv opoziția și Guvernul, trebuie să urmărească respectarea regulilor pentru a preveni manipulările în procesul electoral, mai ales prin utilizarea rețelelor sociale.

„Trebuie să învățăm niște lecții despre procesul electoral, mai ales în situația în care tehnologiile de comunicare se dezvoltă extrem de rapid. Înainte, politicienii veneau în fața oamenilor pentru a-și lansa ideile, dar acum TikTok le oferă platformă pentru a face asta. Dacă cineva poate crea 300 de videouri de șapte secunde cu diverse idei nebunești, dar care plac oamenilor, atunci este foarte posibil să ajungi într-o situație în care orice aventurier sau populist devine președinte”, a spus Tănase.

El a subliniat că este necesar să se analizeze cu atenție această problemă, dar fără a recurge la măsuri excesive, cum ar fi blocarea platformelor sociale.

Tănase a menționat că influența rețelelor sociale asupra procesului electoral nu este doar o problemă a României, ci și a altor țări, deoarece platforme precum TikTok și Telegram adesea nu respectă politica de verificare a informațiilor distribuite.

„Din păcate, oamenii, având o încredere foarte mică în presă, sunt mai înclinați să creadă ceea ce este scris pe Telegram decât surselor oficiale de informație”, a conchis fostul președinte al Curții Constituționale.

Pe 6 decembrie, Curtea Constituțională a României a anulat rezultatele primului tur al alegerilor prezidențiale, în care câștigător a fost candidatul de extremă dreapta, Călin Georgescu. Pe 4 decembrie, serviciile secrete ale României au informat că în favoarea acestuia s-ar fi desfășurat o campanie pe TikTok, folosind 25.000 de conturi de bot și fonduri de proveniență dubioasă. Săptămâna trecută, autoritățile române au confiscat șapte milioane de dolari de la un blogger din TikTok care a finanțat campania lui Georgescu. Bărbatul este suspectat de mituire a alegătorilor și spălare de bani.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat