theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
21 Aprilie 2026, 20:36
4 827
Copiază linkul
Link copiat

Ședință amânată în dosarul „Kuliok”: Apărarea nu a asigurat prezența martorilor

Ședința de judecată în dosarul „Kuliok, în care este învinuit fostul șef de stat, Igor Dodon, actual președinte al Partidului Socialiștilor, a fost amânată după ce apărarea nu a asigurat prezența martorilor.

Ședință amânată în dosarul „Kuliok”: Apărarea nu a asigurat prezența martorilor.
Ședință amânată în dosarul „Kuliok”: Apărarea nu a asigurat prezența martorilor.

Următoarea ședință a fost programată pentru data de 6 mai, transmite ipn.md.

Reprezentanții apărării au explicat că nu au adus martorii, deoarece considerau că ședința urma să fie dedicată stabilirii calendarului următoarelor audieri. Magistrații au respins însă această justificare, subliniind că nu este necesară o ședință separată pentru stabilirea datelor.

În pofida dezbaterilor, instanța a stabilit ulterior calendarul ședințelor de judecată. Pentru lunile mai și iunie au fost anunțate 18 ședințe, în cadrul cărora apărarea este obligată să asigure prezența martorilor.

Apărarea a precizat că au mai rămas de audiat circa 20 de martori, din cei 36 acceptați de magistrați.

Dosarul a ajuns la Curtea Supremă de Justiție în anul 2022. Igor Dodon este acuzat de trădare de patrie, corupere pasivă, îmbogățire ilicită și acceptarea finanțării partidului de către un grup criminal organizat. Procurorii afirmă că liderul socialiștilor ar fi solicitat peste un milion de dolari de la fostul lider democrat Vlad Plahotniuc, pentru promovarea intereselor politice ale PDM. Dacă va fi găsit vinovat, Igor Dodon riscă până la 20 de ani de închisoare.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat