theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
15 August 2025, 18:27
4 958
Copiază linkul
Link copiat

Speakerul Igor Grosu: Statul trebuie să creeze condiții pentru întoarcerea diasporei acasă

Președintele Parlamentului, Igor Grosu, a declarat astăzi, 15 august, în cadrul Congresului Diasporei, că Republica Moldova traversează o etapă crucială în procesul de aderare la Uniunea Europeană, iar contribuția cetățenilor din afara țării este una „strategică și de neînlocuit”.

Speakerul Igor Grosu: Statul trebuie să creeze condiții pentru întoarcerea diasporei acasă.
Speakerul Igor Grosu: Statul trebuie să creeze condiții pentru întoarcerea diasporei acasă.

El a menționat că autoritățile depun eforturi pentru a crea condiții ca moldovenii plecați peste hotare să revină acasă, transmite moldpres.md.

Șeful Legislativului a mulțumit concetățenilor pentru prezența la congres și a precizat că „Moldova este printre puținele țări norocoase care au o diasporă atât de implicată, vibrantă și bine informată”.

„Dacă până în 2020–2021 discutam în termenii dacă Moldova va deveni stat membru UE, astăzi discutăm în termenii când și cât de repede. Miza este viitorul nostru”, a subliniat Grosu.

Oficialul a accentuat importanța experienței și credibilității diasporei, care poate explica celor rămași acasă diferențele dintre modelul european și realitățile din Republica Moldova. El a menționat că diaspora a jucat un rol decisiv în exercițiile electorale, având o voce puternică și mobilizatoare.

În același timp, Grosu a îndemnat ca cetățenii din țară să își facă „temele acasă”, fără a aștepta ca diaspora să compenseze lipsurile instituționale.

„Nu putem miza mereu pe sprijinul diasporei. Noi, cei de acasă, trebuie să ne asumăm responsabilitatea”, a spus el.

Speakerul a mai declarat că statul trebuie să creeze condiții pentru reintegrarea celor care doresc să revină în țară, fie în domeniul afacerilor, fie în cel profesional sau educațional.

„Avem o diasporă vibrantă, activă și conectată. Contăm pe dumneavoastră în această etapă decisivă”, a concluzionat Grosu.

Cel mai important eveniment al anului dedicat diasporei – Congresul Diasporei – se desfășoară astăzi la Palatul Republicii din Chișinău. Evenimentul a ajuns la cea de-a XI-a ediție.

În fiecare an, Congresul aduce împreună moldoveni din întreaga lume pentru a împărtăși idei, a discuta despre viitorul Republicii Moldova și a identifica modalități de implicare activă în dezvoltarea țării. Astfel, printre subiectele puse în discuție la Congresul Diasporei se numără integrarea europeană; activism civic și lupta cu dezinformarea; tinerii din diaspora – liderii de mâine; implicarea diasporei în dezvoltarea locală; moldovenii din diaspora – ambasadori culturali ai Republicii Moldova în toată lumea.

Evenimentul este organizat de Biroul relații cu diaspora, cu suportul GIZ Moldova, UNDP Moldova, Agenției Elvețiene pentru Dezvoltare și Cooperare.

Acum ne puteți urmări și pe TelegramFacebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat