Soarta mandatelor Partidului Democrația Acasă va fi decisă de Curtea Constituțională
Soarta mandatelor de deputat obținute de Partidul Democrația Acasă (PPDA) va fi decisă de Curtea Constituțională. Asta pentru că după organizarea alegerilor, nu mai poate fi anulată înregistrarea formațiunii în cursa electorală, așa cum a cerut PAS într-o sesizare depusă la Comisia Electorală Centrală (CEC).

CEC a constatat că partidul a încălcat prevederile articolului 54, alineatul 5 din Codul Electoral. Pe baza materialelor furnizate de Serviciul de Informații și Securitate și de Inspectoratul Național de Investigații, Partidul Democrația Acasă a primit un avertisment oficial, transmite tv8.md.
În plus, formațiunea riscă să rămână fără subvențiile de stat pe care le primește din buget pentru rezultatele obținute la alegerile parlamentare. Dacă decizia va intra în vigoare, finanțarea va fi suspendată pentru o perioadă de un an, începând din noiembrie anul curent. Totuși, această hotărâre a CEC nu este definitivă și poate fi contestată în instanță.
Vicepreședintele CEC, Pavel Postica, a subliniat că anularea înregistrării partidului după ziua votului ar putea pune la îndoială legitimitatea întregului proces electoral. În acest context, legalitatea ulterioară a alegerilor și a rezultatelor lor poate fi evaluată exclusiv de Curtea Constituțională.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


