theme-icon
logo
logo
Menu icon
Point.md logo
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat
7 Iunie 2025, 16:45
13 405
Copiază linkul
Link copiat

Slusari răspunde la acuzațiile lui Dodon privind creditul BERD pentru Energocom: Minte

Fostul deputat și actual membru al Consiliului de Administrație al Energocom, Alexandru Slusari, a criticat dur afirmațiile recente ale liderului Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM), Igor Dodon, privind creditul de 400 milioane de euro acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare (BERD) pentru achiziția de gaze naturale.

Slusari răspunde la acuzațiile lui Dodon privind creditul BERD pentru Energocom: Minte.
Slusari răspunde la acuzațiile lui Dodon privind creditul BERD pentru Energocom: Minte.

Într-un mesaj postat pe rețelele sociale, Slusari a scris că Dodon „minte cras” în legătură cu efectele împrumutului asupra tarifelor și asupra datoriei publice, transmite stiri.md.

„Nu va fi nicio creștere a tarifului la gaz cu 50 de bani din cauza acestui împrumut și niciun cost suplimentar de 72 de milioane de euro”, a afirmat Slusari.

El a precizat că Energocom a mai accesat un credit BERD în perioada 2022 - 2025, în condiții similare, iar acel împrumut a fost rambursat fără probleme, fără ca Moldovagaz să solicite vreodată majorări tarifare din această cauză.

Potrivit lui Slusari, actualul credit este structurat în două componente:

  • 300 de milioane de euro sub formă de linie de creditare pentru achiziții de gaze naturale, cu dobândă anuală de două ori mai mică decât cea a băncilor comerciale moldovenești;
  • 100 de milioane de euro ca linie de garanții pentru situații excepționale.

„Comisionul de 1% se achită doar pentru tranșele activate, iar este foarte posibil ca nu toate să fie folosite”, a adăugat el.

Slusari a respins și insinuările potrivit cărora Energocom ar cumpăra gaz la prețuri mai mari decât Moldovagaz ar putea obține de la alți furnizori. El a explicat că Moldovagaz nu are acces la piețele europene și nici resurse financiare proprii, iar contractul cu Gazprom, deși formal nereziliat, nu mai este funcțional.

Fostul deputat și-a exprimat nemulțumirea față de tăcerea autorităților, susținând că guvernul ar fi trebuit să ofere clarificări publice detaliate.

„Nu înțeleg de ce demnitarii noștri nu ies într-o conferință de presă să explice cap-coadă acest subiect. E o tranzacție în beneficiul securității energetice”, a mai spus Slusari.

El a criticat Guvernul pentru lipsa de comunicare eficientă și pentru faptul că lasă explicațiile importante pe seama unor actori politici, în timp ce executivul preferă „lozinci, bilborduri și resurse administrative”.

Reacția lui Slusari vine după ce Igor Dodon a declarat că „Transmiterea licenței de la Moldovagaz către Energocom și acordarea unui credit pentru Energocom cu garanții de stat este o nouă schemă de delapidare a banilor publici”.

Sursă
Distribuie știrea
Copiază linkul
Link copiat