Sandu, despre Transnistria: Dacă nu va avea loc reîntregirea țării, aderarea la UE se va desfășura în doi pași
Aderarea la Uniunea Europeană este un proces meritocratic, reiterează președinta Republicii Moldova, Maia Sandu.

Întrebată de jurnaliști dacă țara noastră se va decupla de Ucraina în procesul de negocieri și dacă va accede în comunitate cu Transnistria, șefa statului a precizat că atâta țara noastră, cât și cea vecină, au întrunit toate condițiile pentru a trece la următoare etape, informează realitatea.md.
Președinta a punctat că autoritățile din Moldova vor munci în continuare, pentru a îndeplini obiectivul de integrare europeană. Maia Sandu a exprimat încrederea că procesul se va face cu țara reîntregită.
„În situația în care nu vom avea această posibilitate, pentru că cunoașteți faptul că Federația Rusă își menține trupele ilegal pe teritoriul Republicii Moldova și asta este cea mai mare piedică pentru reîntregirea țării. Pentru acest scenariu există, sau pentru această situație, există și al doilea scenariu, care înseamnă aderarea la UE în doi pași”, a menționat Maia Sandu.
Acum ne puteți urmări și pe Telegram, Facebook și Instagram pentru a fi la curent cu ultimele știri.


